ANCA ȘERB PARTICIPĂ LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE

Anca ȘERB a fost nominalizată să participe, pentru România, la Jocurile Mondiale Universitare de vară, care vor avea loc în Taipei, între 19 și 30 august 2017. Anca ȘERB este, la momentul actual, cea mai valoroasă sportivă a secției de sărituri în apă a CSA Steaua București. Ea a cucerit, în actualul sezon, cinci titluri naționale, fiind și participantă la Campionatele Europene de la Kiev. În plus, Anca ȘERB va mai sări, în această vară, la Grand Prix-ul de la Bolzano (Italia), între 5 și 7 iulie, respectiv la Campionatele Mondiale de la Budapesta (Ungaria), între 14 și 22 iulie.

Anca ȘERB va fi însoțită la Universiadă de către antrenorul ei, Florin AVASILOAE. Anca ȘERB urmează, în acest moment, cursurile masterale la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București, fapt care i-a permis să intre pe listele de start ale Universiadei.

Mult succes!