Cupa României: Steaua București – Asalt București, miercuri, 4 decembrie, ora 13.00 (fără spectatori)

Partida de fotbal din Cupa României, faza municipală, ediția 2019 – 2020, dintre Steaua București și AFC Asalt București, se va disputa în data de 04 decembrie, ora 13.00, pe terenul 6 din cadrul Complexului Sportiv „Steaua” – Ghencea.

Meciul se va disputa fără spectatori, nefiind întrunite condițiile prevăzute de Legea 4/2007 pentru organizarea acestei partide. Reamintim că lucrările de instalare a noii tribune sunt în plină desfășurare și au ca termen de finalizare data de 15 decembrie.

CSA Steaua mulțumește suporterilor steliști pentru înțelegere și va lua toate măsurile pentru a transmite această partidă pe canalul oficial al clubului, Steaua TV.