Dor de casă

După Dictatul de Viena din 1940, o echipă românească din inima Ardealului a preferat calea pribegiei în locul pierderii identității. Echipa de fotbal ”U” Cluj a refuzat afilierea în campionatul Ungariei, țară cotropitoare, care a ocupat vremelnic o bună bucată a teritoriului românesc. Clujenii s-au mutat la Sibiu și au activat, vreme de mai bine de 4 ani, în Campionatul României, cu toate inconvenientele asumate. Fără domiciliu stabil, în exil fiind, fotbaliștii de la ”U” au rămas fideli României, refuzând, față de alte echipe ardelene, afilierea într-un campionat străin.

 Deși diferită mult, situația din acea perioadă se regăsește parțial în mileniul 3, la nivelul secției de hochei a clubului Steaua. Această echipă, deținătoare a Recordului Mondial pentru numărul de titluri naționale – de 40 de ori câștigătoare a Campionatului Național – nu se poate antrena și nu poate juca în fața propriilor suporteri.

Nepăsarea autorităților a dus, în 2012, la închiderea unicului patinoar oficial din București – Mihai Flamaropol. Într-o capitală europeană, cu peste 2,5 milioane de locuitori, echipele de hochei de seniori și juniori au încercat să găsească alternative pentru a continua performanța. Mass-media nu a rămas indiferentă, semnalând de nenumărate ori situația absurdă, însă toate întrebările jurnaliștilor și ale iubitorilor de hochei s-au lovit de obtuzitatea și limba de lemn a responsabililor pe latura sportivă și edilitară.

Ca soluție de avarie, oficialii C.S.A. ”Steaua București” au încheiat parteneriate cu patinoare de agrement din capitală, pentru ca juniorii să se poată antrena. Însă pentru meciurile oficiale, micii hocheiști trebuie să se deplaseze în alte orașe, care, deși sunt mult mai mici decât oricare dintre sectoarele Capitalei, beneficiază de patinoare construite după ultimele standarde.

Echipa militară de seniori a trebuit să găsească altă variantă. Cea mai galonată echipă de hochei putea alege între desființare sau exil. Hocheiul pe uscat nu s-a inventat, desființarea nu se punea în discuție, așa că s-a optat pentru exil, situația cea mai grea și mai costisitoare. Entuziasmul unor factori decizionali, care au refuzat să accepte dispariția unui simbol, a generat o soluție de avarie.

În inima HarCov (județele Harghita și Covasna), în comuna Cârța – cu o populație de 2.500 de locuitori (de 1000 de ori mai mică decât cea a Capitalei!) – există un patinoar perfect funcțional, care poate găzdui meciuri și competiții oficiale. Mica localitate putea reprezenta perpetuarea și renașterea spiritului învingător al Armatei Roș-Albastre.

Din dragostea pentru hochei și pentru culorile clubului, sportivii militari au acceptat acest uriaș efort – izolarea, vreme de 5-6 luni de familie, la sute de kilometri de casă. Jucătorii din generații diferite, începând de la 17 ani, până la 45 de ani, au încercat – și au reușit – să pună umărul la menținerea Stelei în activitatea de mare performanță a hocheiului românesc.

Într-un climat etnic total nefavorabil, pentru că pe o rază de 30 de kilometri există două echipe puternice, care luptă în campionatul intern – HCS Miercurea Ciuc și CS Progym Gheorghieni – echipa noastră nu numai că a supraviețuit, dar a și renăscut. Ostilitatea zonei a fost infirmată de un grup restrâns de localnici, care a trecut irevocabil și definitiv în tabăra roș-albastră. Primii susținători au fost gazdele sportivilor noștri. O familie cu trei copii, care a făcut tot posibilul pentru a transforma acest îndelungat cantonament într-un fel de tabără studențească, cu glume și povestiri care să îndulcească regimul sever. Regim impus și acceptat de toți pentru marea performanță, care se vede din ce în ce mai aproape. De doi ani, hocheiștii noștri trăiesc în aceste condiții. Extraordinar de bune, datorită gazdelor, care fac tot posibilul să ofere cele mai bune condiții de cantonament, alimentație și relaxare, dar și foarte dificile din cauza faptului că sportivii stau foarte mult timp departe de familii și nu pot evolua în orașul lor. Tocmai de aceea, acești jucători pot fi un model pentru toți cei care nu renunță cu una, cu două, care luptă pentru un țel cu toate forțele, care sunt învingători prin definiție. Ambiția și determinarea lor, rezultatele obținute până acum denotă că soluția conjuncturală aleasă, dealtfel unica posibilă, are șanse mari să se dovedească cea mai fericită, momentan.

Probabil, în anul următor, conform ultimelor promisiuni ale autorităților, acest exil se va sfârși. Numeroșii iubitori ai hocheiului poate vor avea ocazia să își vadă echipa iubită ACASĂ. Steaua București va juca în București și va umple iarăși tribunele.

Până atunci, toată considerația pentru admirabilii sportivi care își duc luptele pe gheață mai bine de jumătate de an departe de casele lor, de cei dragi, undeva între ”metropolele” Miercurea Ciuc și Gheorghieni.

STEAUA, te așteptăm ACASĂ!