FERRATUM ROMANIA – NOUL PARTENER OFICIAL AL ECHIPEI DE VOLEI CSA STEAUA BUCURESTI

 

Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti are placerea de a anunta ca, incepand din aceasta saptamana, compania multinationala FERRATUM este noul Partener Oficial al echipei de volei.

Suntem incantati de faptul ca un grup atat de puternic pe plan international, precum Ferratum, a ales sa se asocieze cu cel mai puternic brand sportiv national, Steaua Bucuresti, ca parte a strategiei de dezvoltare a businessului din Romania. Sunt convins ca vom realiza obiectivele pe care ni le-am propus prin acest parteneriat, ca vom raspunde sprijinului financiar primit prin performantele nationale si internationale ale echipei noastre de volei si ca aceasta colaborare va fi una de durata”, a declarat Cristian Petrea, presedintele CSA Steaua.

Steaua Bucuresti este un nume notoriu pe plan intern si international, mereu orientat catre excelenta si performanta, iar echipa de volei a clubului are un palmares impresionant. Suntem, la randul nostru, incantati de acest parteneriat, prin prisma valorilor comune care ne unesc.  Am ales voleiul pentru ca acest sport, prin esenta sa, tinteste intotdeauna cat mai sus, asa cum tinde si compania noastra.”, a declarat Flaviu Turcau,Country Manager Ferratum Romania.

Parteneriatul dintre Ferratum Romania si Steaua Bucuresti va intra in vigoare odata cu derby-ul campionatului national de volei dintre echipele Steaua si Dinamo –  care se va disputa duminica, 17 decembrie, ora 13:30, in sala Steaua–Mihai Viteazul – ocazie cu care voleibalistii militari vor prezenta si noul echipament inscriptionat cu partenerul oficial.

Colaborarea mai prevede si desfasurarea unor evenimente, actiuni caritabile sau diferite activari la meciurile desfasurate pe teren propriu, destinate suporterilor si simpatizantilor echipei de volei.

Despre Ferratum

Ferratum Romania este parte a Ferratum Group, un furnizor international de servicii bancare mobile destinate consumatorilor si intreprinderilor mici, distribuite si gestionate pe dispozitive mobile. Fondata in anul 2005, cu sediul in Helsinki, Finlanda, Ferratum s-a extins rapid in 25 de tari din Europa, Africa, America de Sud si de Nord si in regiunea Asia-Pacific.

Ca pionier in tehnologia serviciilor financiare digitale si mobile, Ferratum se afla in prim-planul revolutiei bancare digitale. Ferratum Mobile Bank, lansata în 2016, este o platforma inovatoare de servicii mobile care ofera o gama variata de servicii bancare, inclusiv plati si transferuri online in timp real, intr-o singura aplicație. In prezent este disponibila pe cinci piete europene: Suedia, Norvegia si Germania, Croatia si Franta.

Condusa de fondatorul sau, Jorma Jokela, Ferratum are in portofoliu aproximativ 1,8 milioane de clienți care au beneficiat de cel putin un imprumut (date statistice raportate la 30 septembrie 2017). Grupul Ferratum este listat la Bursa de Valori din Frankfurt sub simbolul “FRU”.

Despre CSA Steaua Bucuresti

CSA Steaua Bucuresti este cel mai puternic club din sportul romanesc si unul din cele mai bune cluburi plurisportive pe plan european, avand in componenta sa 30 de discipline sportive.  In cei peste 70 de ani de istorie, clubul a dat Romaniei 39 de Campioni Olimpici, 100 de medalii la Jocurile Olimpice, 562 de medalii la Campionatele Mondiale, 1010 medalii la Campionatele Europene, 2740 de medalii la Jocurile Balcanice, 11.350 titluri de Campion National si 982 de Cupe ale Romaniei.

Echipa de volei Steaua Bucuresti are in palmares 17 titluri nationale, 5 medalii la Campionatele Europene, 12 medalii La Cupele Mondiale si Europene, 12 medalii la Campionatele si Jocurile Balcanice,  precum si contributii la o medalie de bronz la Jocurile Olimpice si doua medalii la Campionatele Mondiale.

Birou Relatii Publice