Interviu STEAUA TV cu Ana Maria Popescu: “Aveam o revanșă de luat la Tallin”

Ana Maria Popescu a început în forță sezonul 2019-2020 al Cupei Mondiale la spadă. Sâmbătă, 2 noiembrie, la Tallin, sportiva de la clubul Steaua București a reușit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și să facă un prim pas important spre Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Reamintim faptul că, în capitala Estoniei, Ana Maria a făcut un concurs fără greșeală și și-a adjudecat concursul după o finală superbă în fața rusoaicei Violetta Kolobova, scor 15-13. Condusă cu 9-5, Ana a revenit excelent în ultimele trei minute și a obținut mult-doritul locul întâi. De o revenire fantastică a avut parte Ana și în penultimul act, în fața chinezoaicei Yiwen Sun. Condusă cu 14-12, Ana a întors la 15-14!
Parcursul Anei la Tallin a fost următorul: tabloul de 64 – 15-14 cu Katrina Lehis (Estonia); tabloul de 32 – 15-9 Courtney Hurley (SUA); tabloul de 16 – 15-7 cu Sera Song (Coreea de Sud); tabloul de 8 – 15-5 cu Nicol Foietta (Italia); semifinale – 15-14 cu Yiwen Sun (China).

Marți, 5 noiembrie 2019, la trei zile după succesul din Estonia, Ana Maria Popescu a explicat, într-un interviu exclusiv Steaua TV, despre trăirile de pe planșele de la Tallin, despre următoarele competiții din acest sezon și despre cât mai au de muncit colegele sale pentru a forma din nou o echipă competitivă.