Mangalia

BAZA NAUTICĂ STEAUA – MANGALIA

 

Baza nautica Steaua - harta

Situată în imediata vecinătate a portului din Mangalia, Baza nautică Steaua este unica bază de pregătire destinată sporturilor olimpice – canotaj și kaiac-canoe – de pe litoralul românesc.

Baza dispune de locuri de cazare cu saună și dușuri, bucătărie utilată și sală de mese, birouri și spații tehnice, hangar pentru depozitarea bărcilor de antrenament și competiție, ponton, teren de pregătire complementară.

Specificul bazei este reprezentat de calitatea apei. Amestecul dintre apa sărată a Mării Negre și apa dulce a bălții Limanu este ideal pentru pregătire, din două motive principale: pe de o parte, ambarcațiunile sunt mai protejate de acțiunea corozivă a sării, iar pe de altă parte apa nu îngheață iarna, ceea ce face posibil antrenamentul în orice perioadă a anului.

Poziționarea specială a bazei față de curenții marini și aerieni constituie un alt avantaj important, lipsa valurilor asigurând posibilitatea pregătirii în condiții de concurs.