ÎNCHIDEȚI
Meniu

Canotaj

Istoric

Cea mai prolifică secție sportivă a Clubului Steaua, în palmaresul căreia apar cele mai multe medalii și titluri naționale și internaționale, cei mai mulți campioni olimpici, precum și cei mai mulți campioni mondiali, a fost înființată în anul 1949.

29De fapt, secția își are originea într-o echipă de 12 sportivi formată la o unitate militară din provincie, canotori care își efectuau stagiul militar și care au propus conducerii de atunci a clubului înființarea unei secții specializate în domeniu.

În 1949 echipa a fost mutată cu totul la clubul militar, acesta constituind nucleul pe care s-a format mult dorita secție, din rândul căreia s-au ridicat, în scurtă vreme, sportivi de valoare.

După ce, în 1950, echipajele militare au ocupat locurile 2 în toate probele campionatului republican, un an mai târziu ele reușeau să cucerească primele patru titluri de campioni naționali.

Anca tanase 2În acea perioadă și-au făcut intrarea în competiții schifiști de valoare precum Alexandru Ferenczi, Carol Vereș, Zoltan Benedec, Ion Trăilă, Sergiu Zelinschi, Gheorghe Ispas ș.a., care aveau să urce pe podiumul învingătorilor încă mulți ani după aceea. Marile vedete ale secției se numeau atunci Alexandru Ferenczi, Carol Vereș și Ștefan Kurecska, cei care reușeau să obțină singuri aproape 30 de titluri de campioni republicani.

Pe plan extern, canotorii militari au fost nelipsiți de la marile regate internaționale, unde s-au impus prin evoluții spectaculoase. Începutul l-a constituit prima medalie europeană – bronzul cucerit în 1957 de Vereș și Kurecska, cu echipajul de schif 4 rame fără cârmaci al României.

Bunele evoluții din cadrul Jocurilor Olimpice prevesteau deja ceea ce avea să urmeze: începând de la ediția de la Moscova, 1980, în care Angelica Apostoleanu și Marilena Zagoni cucereau prima medalie olimpică din istoria secției – medalia de bronz – până la ediția de la Londra 2012, canotorii militari au fost nelipsiți de pe podiumurile Jocurilor Olimpice.

Canotaj - IstorieEdiția de la Los Angeles 1984 avea să consemneze primii înnobilați cu aurul olimpic al secției – Elena Horvath și Sofica Corban – după care, de la o ediție la alta, în rândul campionilor olimpici ai secției să pășească alți și alți sportivi: Dimitrie Popescu și Iulică Ruican (1992), Anca Tănase, Mărioara Popescu, Doina Ignat, Elena Georgescu (1996), Veronica Cochelea, Ioana Olteanu (1996, 2000), Magdalena Dumitrache (2000), Aurica Bărăscu-Chiriță (2004), Roxana Cogianu, Rodica Șerban și Eniko Barabaș (2008).

canotaj medaliati olimpiciAcestea sunt doar câteva din numele care au contribuit la realizarea palmaresului de-a dreptul excepțional al secției. În drumul spre marile succese olimpice, sportivii militari și-au impus mai întâi dominația pe plan național, apoi european și mondial. Simpla enumerare a numelor și performanțelor acestora ar umple pagini întregi. Edificator ar fi, poate să amintim doar numărul campionilor mondiali ai secției: 40.

Canotorii militari contribuie și în prezent, an de an, la îmbogățirea palmaresului general al clubului cu noi titluri și medalii naționale, europene și mondiale, atât la seniori, cât și tineret sau juniori.

 

1 Pârghie Cristi 16 Ștefan Florin 31 Gheorghe Cristian Dănuț
2 Vrînceanu Ioana 17 Semciuc Mugurel 32 Ungureanu Roxana Alexandra
3 Beleagă Gianina 18 Huc Ciprian 33 Iliuț Alexandru
4 Mihalescu Gheorghe Costel 19 Horodișteanu Florin Bogdan 34 Buga Cosmin
5 Radiș Simona Geanina 20 Cojocaru Cristian Ionuț 35 Bouhar George
6 Juncanariu Gianina Dumitrița 21 Cornea Andrei Sebastian 36 Spencer Alexandru
7 Roșu Larisa Elena 22 Cazacu Gabriel Ionuț 37 Anghel Marius
8 Rusu Maria Magdalena 23 Hegheș Mădălina 38 Chiriac Marian
9 Acsinte Ioana Irina 24 Dinulescu Raluca 39 Constantin Cristian
10 Adam Constantin 25 Pal Laura Mirela 40 Curteanu Emilian
11 Prundeanu Ioan 26 Balețchi Alina Maria 41 Mihai Iuliana Elena
12 Dămii Adrian 27 Cârstea Sebastian Constantin 42 Tănasă Ștefan Virgil
13 Tudosă Ciprian 28 Lebădă Damaris Ștefana 43 Țurcanu Alice Elena
14 Bucu Amalia 29 Moroșanu Georgiana 44 Vezeteu Adelina
15 Iacob George Viorel 30 Simion Dorin 45 Bălăucă Iulia
CONVENȚIE COLABORARE CU CSS BOTOȘANI
1 Andriesei Rebeca Andreea 8 Grădinaciuc Delia Mirabela 15 Lupașcu Andreea Chiara
2 Dinu Nicoleta Andreea 9 Sandu Valentin 16 Zetu Cristina Irina
3 Bîrlădeanu Anca 10 Filip Ionela Mariana 17 Scripcaru Fabrizio Alexandru
4 Buga Andreea 11 Muraru Aurelia 18 Hemen Andrei
5 Florea Alexandru Marian 12 Ichim Ioana 19 Băltariu Maria
6 Florea Adina Alexandra 13 Petraș Andreea    
7 Cobzaru Ștefan 14 Pețian Diana Ionela    

Antrenori

Prenume/Nume Funcția
Vasile MĂSTĂCAN Antrenor principal
Dimitrie POPESCU Antrenor secund
Costel OLTEANU
Antrenor secund
Bogdan CODRICI Antrenor secund
Marius BĂCĂOANU Antrenor secund
Iulică RUICAN Antrenor secund
George BULIE
Antrenor secund

Palmares canotaj 1947-2020

Jocuri Olimpice: 20 medalii (6 aur, 8 argint, 6 bronz)
Campionate Mondiale: 138 medalii (48 aur, 49 argint, 41 bronz)
Campionate Europene: 86 medalii (46 aur, 23 argint, 17 bronz)
Universiade și Campionate Mondiale Universitare: 14 medalii (11 aur, 3 argint)
Cupe Mondiale și Europene: 14 medalii (7 aur, 6 argint,1 bronz)
Campionate C.I.S.M. și Spartachiade Militare: 6 medalii (3 aur, 1 argint, 2 bronz)
Campionate și Jocuri Balcanice: 103 medalii (68 aur, 26 argint, 9 bronz)
Campionate Naționale: 948 titluri
Cupa României: 29
Jocurile INVICTUS:
2 medalii de bronz

Rezultate

Cupa României – ergometru 04.02.2024

03-04.02.2024

Gradinaciuc Delia Locul I
Guia Marian, Tașca Sebastian Locul I
Ailincăi Denisa, Boldea Isabela Locul I
Aparaschivei Lucian Locul I

 

Campionatul Național fond 11.11.2023

10-11.11.2023
SENIORI

Adam Adriana, Juncanariu Gianina, Rusu Maria Magdalena, Radiș Simona (4 rame feminin) Locul 1
Prundeanu Ioan, Semciuc Mugurel, Nicoară Cristian, Cornea Sebastian, Ștefan Florin (4 rame + cârmaci masculin) Locul 1
Van Groningen Gianina (simplu feminin categorie ușoară) Locul 1
Vrînceanu Ioana, Petras Andreea (2 rame feminin) Locul 1
Arteni Florin, Tudosă Ciprian (2 vâsle masculin) Locul 1
Pleșescu Cosmin, Semciuc Mugurel + Ștefan Florin (2 rame masculin + cârmaci) Locul 1
Vrînceanu Ioana, Radiș Simona (2 vâsle feminin) Locul 1
Arteni Florin, Tudosă Ciprian (2 rame masculin) Locul 2
Van Groningen Gianina, Adam Adriana, Rusu Maria Magdalena, Juncanariu Gianina (4 vâsle feminin) Locul 2
Aparaschivei Lucian (simplu masculin categorie ușoară) Locul 2
Nicoară Cristian, Horodișteanu Florin, Prundeanu Ioan, Cornea Sebastian (4 vâsle masculin) Locul 2
Horodișteanu Florin (simplu masculin) Locul 3

 

Campionatul Mondial seniori 11.09.2023

31.08 - 11.09.2023

Radiș Simona (2 vâsle) Locul I
Vrânceanu Ioana, Adam Mariana, Rusu Maria (8+1) Locul I
Semciuc Mugurel (8+1) Locul 4
Tudosă Ciprian, Arteni Florin (2 vâsle Locul 7
Beleagă Gianina ( simplu fete, cat. ușoară, probă neolimpică ) Locul 6

Toate echipajele menționate s-au calificate la J.O. 2024

 

Campionatul European seniori 28.05.2023

21-28.05.2023

Vrînceanu Ioana (contribuție) Locul I
Radiș Simona (contribuție) Locul I
Rusu Maria Magdalena (contribuție) Locul I
Radiș Simona, Adam Adriana, Vrîceanu Ioana, Rusu Maria Magdalena (contribuție) Locul I
Tudosă Ciprian, Arteni Florin, Semciuc Mugurel (contribuție) Locul II
Semciuc Mugurel (contribuție) Locul 4
Adam Constantin, Prundeanu Ioan ( contribuție) Locul 5
Arteni Florin, Tudosă Ciprian Locul 7

 

Campionatul Național Ergometru 04.03.2023

Arad, 04.03.2023

Petras Andreea Simplu feminin Locul I
Mironescu Raluca ~ Locul II
Aparaschivei Lucian, Muraru Bogdan Dublu masculin Locul I
Petian Diana, Dinulescu Daria Dublu feminin Locul III
Florea Alexandru, Nițan Alexandru, Hemen Andrei, Stan Darian Patru masculin Locul II

 

Cupa României, ergometru 04.02.2023

Snagov, 04.02.2023

Părghie Cristi Simplu masc. Locul 1
Ungureanu Alexandra Simplu fem. Locul 1
Sandu Alin, Florea Alexandru Dublu masc. Locul 4
Mironescu Raluca, Țurcanu Alice Dublu fem. Locul 1
Bucu Amalia, Petian Diana Locul 3
Dinulescu Daria, Petras Andreea Locul 7
Hemen Andrei, Nițan Alexandru, Pleșescu Cosmin, Mocanu Sebastian Patru masc. Locul 1
Murariu Bogdan Simplu C.U. Locul 3
Aparaschivei Ilie Locul 8
Băcăoanu Marius Simplu master Locul 2

 

Campionatul Mondial de serniori 26.09.2022

Racice, Cehia, 16-26.09.2022

Radiș Simona (contribuție) 2 vâsle feminin Locul I
Radiș Simona, Vrînceanu Ioana, Rusu Maria Magdalena, Ailincăi Adriana (contribuție) 8+1 feminin   Locul I
Vrînceanu Ioana 2 rame feminin Locul 4
Rusu Maria Magdalena 4 rame feminin Locul 4
Tudosă Ciprian, Prundeanu Ioan (contribuție) 4 vîsle masculin Locul 6
Semciuc Mugurel (contribuție) 4 rame masculin Locul 4
Adam Constantin, Semciuc Mugurel (contribuție) 8+1 masculin Locul 6

 

Campionatul European de Seniori 15.08.2022

Germania, 09-15.08.2022

Vrânceanu Ioana Dublu rame feminin Locul I
Radiș Simona Dublu vâsle feminin Locul I
Rusu Maria 4 rame feminin Locul III
Semciuc Mugurel 4 rame masculin Locul III
Prundeanu Ioan, Tudosă Ciprian 4 vâsle masculin Locul III
Adam Constantin, Pîrghie Cristi, Chioseaua Alexandru 8+1 masculin Locul 5
Vrânceanu Ioana, Rusu Magdalena, Radiș Simona 8+1 feminin Locul I

 

Campionatul Mondial Caiac-Kanoe 07.08.2022

Halifax, Canada

Chirilă Cătălin 500m Locul II  
Chirilă Cătălin 1000m Locul I Campion Mondial
Nuță Oleg, Virijac Tania 500m dublu mixt Locul 4  

 

Campionatul Național , seniori și tineret 04.06.2022

Snagov, 03-04.06.2022

Semciuc Mugurel, Prundeanu Ioan 2 rame masculin Locul II
Ailincăi Adriana, Dinulescu Raluca, Rusu Magdalena, Juncanariu Geanina 4 rame feminin Locul II
Chioseaua Alexandru, Adam Constantin, Pîrghie Cristi, Cornea Sebastian 4 rame masculin + cârmaci Locul I
Beleagă Geanina Simplu feminin Locul II
Cojocaru Ionuț, Horodișteanu Florin, Mihalescu Costel, Cornea Sebastian 4 rame masculin Locul II
Radiș Simona, Vrânceanu Ioana 2 rame feminin Locul I
Prundeanu Ioan, Tudosă Ciprian 2 vâsle masculin Locul I
Pîrghie Cristi, Adam Constantin, Ștefan Florin 2 rame masculin + cârmaci Locul I
Beleagă Geanina, Ailincăi Adriana, Vrînceanu Ioana, Radiș Simona 4 vâsle feminin Locul II
Bălăucă Iulia, Rusu Magdalena 2 vâsle feminin Locul II
Horodișteanu Florin, Semciuc Mugurel, Cojocaru Ionuț, Cornea Sebastian 4 vâsle masculin Locul II

Tineret

Nițan Alexandru, Hemen Andrei 2 rame masculin Locul III
Balețchi Alina Simplu feminin Locul III
Bălăucă Iulia, Ungureanu Alexandra 2 vâsle feminin Locul I
Nițan Alexandru, Hemen Andrei 2 vâsle masculin Locul III
Țurcanu Alice, Juncanariu Geanina 2 rame feminin Locul I

Master

Băcăoanu Marius Cat. B, simplu masc. Locul I
Curteanu Emilian Cat. D, simplu masc. Locul I
Constantin Cristian, Băcăoanu Marius, Curteanu Emilian (contribuție) 4 vâsle masculin Locul II

 

 

Toate rezultatele

Galerie foto

Canotaj baza veche 12.11.2015

Parteneri

 

Ultimele stiri