Ieri, 22 noiembrie 2018, s-a stins din viaţă la Spitalul Universitar, Nicolae MIHALCEA, fost sportiv în cadrul secţiei hipice a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”.
De-a lungul carierei sale, Nicolae MIHALCEA a participat la campionate naţionale, mondiale şi la Jocurile Olimpice, obţinând 27 de medalii.
Născut la 20 noiembrie 1922, în comuna Zărneşti, judeţul Buzău, a fost primul copil dintre cei patru fraţi.
Prin multă muncă şi seriozitate, a reuşit să aibă o carieră militară de succes, intrând în armată ca şi copil de trupă şi ajungând până la gradul de colonel. Ca şi militar, a participat la cel de-al doilea Război Mondial, devenind ulterior veteran de război.
A fost un model de perseverenţă pentru generaţiile următoare, mulţi nepoţi urmându-i exemplul şi având cariere de succes în medicină, inginerie şi sport.
Funeraliile vor avea loc la Cimitirul Ghencea Militar, duminică 25.11.2018 ora 12.00.
Conducerea Clubului Sportiv al Armatei „Steaua” şi întregul colectiv de sportivi, antrenori şi tehnicieni este alături de familia îndurerată în aceste clipe de grea încercare.
Dumnezeu să-l odihnească!