Un alt fel de amintire – Florar în roșu, albastru și… alb

A fost odată, acum 32 de ani, ca niciodată. Că dacă n-ar fi fost, noi acum nu mai aveam ce povesti. Pe 7 mai 1986, fotbaliștii steliști, luau cu asalt marea cetate a Cupei Campionilor Europeni. Condițiile contextuale erau totalmente ostile, se juca în Spania, la Sevilla, împotriva uneia dintre cele mai bune echipe ale continentului, FC Barcelona, campioana țării iberice, care, deci, avea și avantajul terenului propriu în acest meci decisiv.

Steaua reprezenta, la momentul pe care îl evocăm, prima echipă din Europa răsăriteană  ajunsă atât de aproape de cel mai important trofeu continental intercluburi. Foarte puțini, să recunoaștem, creditau echipa noastră cu șanse reale pentru cucerirea Cupei Campionilor Europeni. 

În plus, de parcă n-ar fi fost toate planetele aliniate împotrivă, căpitanul echipei, Tudorel Stoica, primise al doilea cartonaș galben în returul semifinalei cu Anderlecht Bruxelles, fiind suspendat la ora marelui meci. Banderola i-a revenit, în ordinea ierarhiei vechimii la echipă, lui Ștefan Iovan.

Cum a fost posibilă o astfel de performanță inegalabilă, vom rememora în cele ce urmează.

Generația de atunci a Stelei atinsese un apogeu. Practic, procesul de selecție al celor mai buni jucători din țară începuse cu aproape un deceniu înainte. Sita cernuse și, ușor-ușor, în lot rămăseseră doar fotbaliști valoroși și dispuși la marea performanță.

Grație titlului național cucerit în campionatul intern ediția 1984-1985, steliștii au primit dreptul de a reprezenta România în Cupa Campionilor Europeni. În primul tur, sorții ne-au scos în cale campioana Danemarcei, Vejle BK, formație care îl avea în componență pe celebrul Allan Simonsen. În tur, în nordul continentului, a fost egalitate, 1-1. Steaua a egalat în minutul 89, după o deviere din careu a lui Radu II, acesta fiind, așadar, marcatorul primului gol al glorioasei campanii. În retur, pe Ghencea, Steaua a dat drumul la morișca de pase, jocul în viteză asigurând roș-albaștrilor o victorie confortabilă, cu 4-1. Autorii golurilor au fost Pițurcă, Boloni, Balint și Stoica.

În turul secund, Steaua a dat peste un adversar cu renume, Honved Budapesta, condusă de celebrul Detari. Pe terenul campioanei maghiare am cedat cu 1-0, însă în retur s-a copiat identic scorul din meciul cu danezii: 4-1. Pițurcă a deschis scorul în chiar primul minut, după care Lăcătuș l-a majorat până la pauză. În minutul 46, Ilie Bărbulescu a șutat puternic și a ridicat stadionul în picioare, iar golul patru a fost marcat de Majearu, din penalty.

Steaua s-a calificat en-fanfare pentru primăvara europeană, fapt care reprezenta o premieră pentru clubul militar, în Cupa Campionilor Europeni. În sferturile de finală, pe un teren noroios care a frânat mult construcția viteziștilor, surprinzătorii finlandezi de la Kuusysi Lahti s-au apărat eroic și au smuls un 0-0 incredibil. Totuși, Steaua a rezolvat ecuația calificării în stil de mare echipă, la Helsinki, câștigând cu 1-0 după golul marcat de Pițurcă, din careul mic, cu patru minute înainte de încheierea jocului. Roș-albaștrii bifau o altă premieră, prezența în careul de ași a marii competiții continentale.

În semifinale, campioana Belgiei, Anderlecht Bruxelles, și-a adjudecat avantajul terenului propriu în prima manșă, învingând la limită, cu 1-0. Enzo Scifo, vedeta belgienilor, a înscris atunci dintr-o poziție suspectă de ofsaid. Calificarea a fost tranșată însă într-o atmosferă electrizantă, în Ghencea. Pițurcă macula tabela în minutul 4, pentru ca Balint, la jumătatea primei reprize, să semneze al doilea gol stelist. Emoțiile s-au pulverizat în minutul 71, când vârful de atac Pițurcă a înscris cu capul, ducându-se apoi, de bucurie, între ochiurile plasei, pentru a saluta peluza. Steaua învingea cu 3-0 și era în finala de la Sevilla.

Ultimul act al competiției, disputat în istorica zi de 7 mai 1986, a însemnat o serie de surprize majore, oferite până și suporterilor din țară. Steaua, forțată de conjunctură, a evoluat într-un echipament complet alb, deoarece culorile tradiționale, roșu și albastru, coincideau cu ale catalanilor. Totuși, trebuie făcută precizarea că, în statutul CSA Steaua București, culoarea alb este înscrisă ca oficială, alături de celelalte, roșu și albastru, mult mai cunoscute de către public.

O altă surpriză de proporții a fost apariția pe raportul oficial de joc a secundului Anghel Iordănescu care, la 36 de ani, își păstrase condiția fizică deși nu mai jucase de peste un an un meci oficial. 

Meciul de la Sevilla a fost foarte tacticizat, însă Steaua nu s-a limitat la a se cantona în apărare, ci a jucat fotbal, spre încântarea publicului spectator. Steaua a anihilat valoroasa echipă a Barcelonei, astfel că la finele celor 90 de minute regulamentare, scorul era egal, 0-0. Anghel Iordănescu intrase în teren pentru un sfert de oră, dar era acum obligat, de prevederile regulamentului, să joace mai mult de o repriză. În prelungirile finalei, Steaua și Barcelona nu au marcat, așa că egalitatea albă s-a menținut după 120 de minute.

Loteria loviturilor de departajare, din punctul de pedeapsă, a consemnat un record mondial. Portarul Stelei, Helmuth Duckadam, a parat patru șuturi consecutive, plonjând de trei ori în dreapta, pentru ca la ultimul penalty să se ducă în stânga sa. Pentru steliști au ratat primele lovituri chiar specialiștii acestui procedeu, Majearu și Boloni. Au venit apoi la rând lupii tineri. Lăcătuș a șutat puternic, sub bara transversală, execuția sa care a deschis scorul având darul de a-l elibera de emoții pe Balint. Acesta a transformat tehnic următoarea lovitură de pedeapsă, astfel că nu s-a mai ajuns la ultima serie, unde trebuia să tragă Bărbulescu. Acesta, bucuros, s-a repezit spre trofeu, fiind prezent acolo înaintea oficialilor și a căpitanului Iovan.

După cum declarau toți componenții marii echipe, adrenalina meciului a fost atât de mare, încât amploarea succesului a fost conștientizată abia în zilele următoare, în special la primirea triumfală de pe Otopeni, la întoarcerea acasă.

Lotul folosit de antrenorii Emerich Jenei și Anghel Iordănescu, în campania Cupa Campionilor Europeni ediția 1985-1986, i-a inclus pe următorii: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – T. Stoica, Majearu, Boloni, Balint – Lăcătuș și Pițurcă. Rezerve: Stîngaciu – Weissenbacher, Bălan, Pistol și Radu II. În finala neuitată din luna lui Florar, regretatul Lucian Bălan a fost cel care l-a înlocuit pe suspendatul Stoica, la mijlocul terenului.

Alături de cei menționați, staff-ul tehnic care s-a preocupat de rezolvarea oricăror probleme, tehnice și administrative, are aceleași merite în cucerirea marelui trofeu. Am putea evidenția contribuția președintelui secției de fotbal, Ion Alecsandrescu, un adevărat strateg care a anticipat triumful Stelei și l-a pregătit prin perfectarea unei serii de turnee peste hotare. Ani de zile, înaintea momentului 7 mai 1986, steliștii au evoluat în perioadele precompetiționale, contra unor echipe tari din Occident, obișnuindu-se astfel cu atmosfera specifică. Recunoscut de toată lumea drept o mare valoare managerială, Ion Alecsandrescu are gravat numele, pe soclul trofeului din vitrina clubului militar.

Antrenorul cu portarii, Ion  Voinescu, cel care a ratat deplasarea din motive inexplicabile, are, un mare merit în pregătirea goal-keeper-ilor. Performanța lui Duckadam, de la Sevilla, poartă amprenta inconfundabilă a lui Ion Voinescu, legendarul cerber trecut de curând în neființă.

O abordare mai puțin întâlnită până acum este cea care îl include, în galeria Stelei care a obținut marele trofeu, pe gloriosul comentator român Cristian Țopescu. Ofițer de carieră, Țopescu era, la vremea respectivă, crainicul Stadionului Ghencea, el fiind permanent în preajma echipei. Aportul său la acest succes este indubitabil, prezența sa la microfon, articolele scrise pentru vehiculele mass-media ale clubului, spiritul moralizator cu care îi întâmpina permanent pe jucători, fiind tot atâtea motive pentru a-l evoca la acest mare triumf.

Medicul Marcel Tudose, maseurul Mitică Neagu, Vasile Iordache, ajutorul lui Ion Voinescu, comandantul CSA Steaua de atunci, Cristian Gațu, alți oameni din anturajul echipei, au fost rotițe la fel de importante în angrenajul care a condus spre cel mai mare succes din istoria fotbalului românesc. Gațu, de exemplu, era câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua la handbal, ca jucător, iar acum dintr-o altă funcție, își trecea în palmares un alt trofeu continental de marcă.

Se cuvine să amintim și câteva considerente de ordin tehnico-tactic, care au facilitat drumul Stelei spre Cupa Campionilor Europeni. Steaua era o echipă perfect echilibrată și compartimentată. Apărarea era punctul forte, jucătorii simțindu-și practic pozițiile fără să se privească. La vremea respectivă se consacrase rolul de libero, îndeplinit cu atâta eleganță de Miodrag Belodedici. Randamentul său a fost însă accentuat de marcajul în zonă al experimentatului stoper Bumbescu, cei doi făcând deseori rocadă de roluri. Duckadam dirija permanent din poartă, iar lateralii Iovan și Bărbulescu erau veritabile pistoane de flanc, dar și oameni care consolidau, la nevoie, axul defensiv.

La mijloc, închizătorii Stoica și Boloni asigurau o perdea greu de depășit, fapt care ușura mult sarcinile apărătorilor. Cei doi maratoniști recuperau multe baloane pe care apoi construiau cu ajutorul tehnicului Majearu, faze spectaculoase de atac. Stoica și Boloni era veteranii echipei, însă acest tandem indestructibil a însemnat, de fapt, nucleul în jurul căruia s-a strâns întregul grup. Evoluția lor a influențat substanțial și alegerea cuplului Bumbescu-Belodedici, în acel an, drept cei mai buni fundași centrali din Europa.

Tripleta ofensivă avea o configurație dinamică. Lăcătuș era extrema clasică, lipită de tușă, cu sprinturi și accelerări care prindeau adversarii pe contre pied. Balint, în stânga, era un jucător polivalent, foarte bun atât la creație, cât și la finalizare. Eforturile celor doi erau, cel mai des, fructificate de Pițurcă, un atacant oportunist în sensul bun al cuvântului, al cărui plasament ideal l-a ajutat să devină golgeterul campaniei.

Rezervele au avut și ele rolul lor important, astfel că Steaua a reușit, cu un lot restrâns la doar 16 jucători, să își adjudece prețiosul trofeu. Permanenta concurență pe post i-a forțat pe titulari să rămână în priză, iar când s-a apelat la serviciile unui jucător de pe bancă, practic s-a observat că nu există diferențe de statut, între titulari și rezerve.

La antrenamente, celebrele miuțe de-a latul terenului, între ”tineri” și ”bătrâni”, au însemnat doar o permanentă pregătire prin joc, aceasta fiind, se pare, metoda cea mai eficientă de antrenament.

La nivel social, pe plan extrasportiv, câștigarea de către Steaua a Cupei Campionilor Europeni a însemnat conturarea unei imagini deosebite în lume, pentru România și pentru Armata Română implicit. Este suficient să amintim că Televiziunea Română a transmis toate meciurile din campanie, cu excepția deplasărilor de la Copenhaga și Budapesta.

Finala de la Sevilla a fost urmărită pe toate continentele, fiind transmisă în direct în peste 70 de țări. Imaginea pe care Steaua a construit-o pentru România, la vremea respectivă, a reprezentat un exercițiu mai mult decât reușit de diplomație externă. Practic, Sevilla, 7 mai 1986, reprezintă momentul cel mai sonor și spectaculos din istoria Stelei și a sportului românesc, iar prin marea performanță sportivă Steaua și-a îndeplinit la nivel excepțional rolul asumat încă din 1947, acela de a promova valorile Armatei Române și ale sportului militar, pentru țară, dar și pe plan extern.

La puțin timp după încheierea campaniei, jurnalistul Horia Alexandrescu a dedicat o carte parcursului triumfal, iar marile ziare europene și mondiale au alocat spații ample Stelei și României, după acest succes.

Dacă la momentul 7 mai 1986 ar fi fost utilizați, precum astăzi, termenii de marketing și relații publice, cu siguranță că Steaua ar fi putut primi un premiu de excelență în aceste domenii, prin realizarea unei performanțe sportive de neegalat.

Desigur că povestea noastră, scrisă la mai bine de trei decenii distanță, nu poate cuprinde toate aspectele, ori tot ceea ce s-ar putea încă spune despre marele succes. Suntem însă convinși că, pe măsură ce timpul trece, câștigarea Cupei Campionilor Europeni la fotbal, de către Steaua, poate fi decriptată și interpretată în sensuri noi, diferite, care să confere o altă greutate unui succes major al Stelei, al României, al Armatei Române.

 

 

 

 

 

Distribuire social media