Ministerul Apărării Naționale a decis scoaterea la concurs a funcției de comandant (președinte) al Clubului Sportiv al Armatei Steaua București

Cu privire la situația exercitării funcției de comandant al Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua”, biroul de presă al CSA a fost împuternicit să facă următoarele precizări:

Ca urmare a încetării detașării și împuternicirii colonelului Bixi-Pompiliu Mocanu, conducerea Ministerului Apărării Naționale a decis scoaterea la concurs a funcției de comandant (președinte) al Clubului Sportiv al Armatei (CSA) „Steaua”.

Procedura va fi derulată, conform normelor în vigoare, prin publicarea anunțului de organizare a concursului de selecție în Buletinul Informativ al Armatei, publicație internă a MApN, cu apariție lunară.

Până la finalizarea procedurilor de selecție atribuțiile funcției de comandant (președinte) al CSA „Steaua” vor fi asigurate de locțiitorul legal al acestuia, colonelul Cristian Cîrlan.