ÎNCHIDEȚI
Meniu

Polo Masculin

Istoric

Polo - IstorieApariția și începuturile secției de polo sunt legate, în mod direct, de începuturile unei alte secții prestigioase a clubului – natația.

Actul de înființare datează din același an, 1949 și este legat de aceeași inițiativă a înotătorilor militari – conduși de locotenentul Paul Tudor – sportivii care se regăseau atât pe culoarele de start ale concursurilor, cât și în cadrul reprezentativei militare de polo.

Delimitarea poloiștilor de înotători, începând cu 1951, când timișoreanul Adalbert Balint prelua conducerea tehnică a ”7”-ului bucureșten, a însemnat, practic, adevăratul început al echipei.

În 1952, poloiștii militari cucereau deja titlul republican, performanță repetată apoi de patru ori consecutiv. Printre protagoniștii acestor reușite se remarcau sportivi de valoare precum Alexandru Marinescu, Francisc Crișan sau Iosif Novac.

polo-1Echipa se maturizase, căpătase omogenitate și o deosebită forță de atac, dominând categoric competiția internă. Din cele 80 de partide susținute în perioada 1953-1956, ea a câștigat 79 și a pierdut una! Mulți dintre jucători au continuat să participe, cu succes chiar, și în concursurile de înot.

Începând din 1957, poloiștii militari aveau să întâlnească în întrecerile pe plan intern un adversar redutabil – echipa Dinamo, pe care a învins-o în unele întâlniri directe, fără însă a mai putea să intre în posesia titlului. Alexandru Szabo, Anatol Grințescu, Mircea Ștefănescu, Nicolae Firoiu, Petre Ghețan și Iosif Culineac – jucători de certă valoare cu zeci de selecționări în prima reprezentativă a României – au alcătuit și în continuare o puternică formație căreia, mai ales în perioada ’61-’70, i-a lipsit doar o scânteie pentru a-și putea depăși eterna rivală.

Polo2Anii ’80 au însemnat o redefinire a strategiilor de performanță a secției și totodată promovarea unor sportivi de mare valoare ca și componenți de bază ai echipei naționale. Creșterea valorică avea să fie confirmată în 1989, prin cea mai bună clasare în cadrul Campionatelor Europene – locul cinci.

La numai un an, spre marea satisfacție a suporterilor militari, echipa avea să își instaleze din nou, după o lungă perioadă, supremația pe plan intern. Poloiștii steliști, printre care Ionuț Angelescu, Ladislau Balanov, Bogdan Ghimbașu, Gelu Lisac sau Diniel Stemate, au cucerit de cinci ori consecutiv titlul de campioni naționali între 1990-1995.

La aceasta trebuie adăugată și frumoasa comportare a sportivilor Robert Dinu, Gelu Lisac, Istvan Moldovai, Cătălin Radu și Petre Sanda la Jocurile Olimpice de la Atlanta 1996.

polo-3Anii 2000 au adus cu sine o nouă revoluție a secției de polo prin încercarea ca, pornind de la un lot întinerit complet, secția să construiască din nou, cu migală și răbdare, marea performanță. Poloiștii roș-albaștri au devenit componenți de bază în națională, iar la Campionatul Mondial din 2005, reprezentativa de polo, cu steliștii Florin Mușat, Alexandru Matei, Berttini Nenciu și George Georgescu în componență, s-a clasat pe un onorant loc VI. În competițiile interne, echipa CSA Steaua a reușit eventul în anul 2006, iar doi ani mai târziu, a câștigat din nou Cupa României.

A urmat o perioadă în care poloiștii steliști au înregistrat clasări pe locurile 2 și 3 în competițiile interne. Însă, anul 2014 a adus o o calificare așteptată de mult timp. După aproape 3 decenii de la ultima prezență a unei echipe românești în semifinalele unei competiții europene, sub conducerea foștilor jucători Gelu Lisac și Ionuț Angelescu, echipa militară de polo a reușit accederea în careul de ași al competiției continentale, Euro Cup. De asemenea, în anul 2015, Cupa României s-a reîntors în vitrina CSA ”Steaua București” și puțin le-a lipsit poloiștilor steliști pentru a realiza eventul. Ei s-au clasat pe locul doi în Campionatul Național, după o finală intens disputată cu rivala CSM Digi Oradea.

În sezonul 2016-2017 echipa de polo pe apã a obținut titlul de campioană națională cu un rezultat general de 3-1, în Bazinul Olimpic ”Ioan Alexandrescu” din Oradea, în fața puternicei CSM Digi Oradea. Tot în acest sezon, echipa antrenată de Andrei IOSEP și Răzvan CRISTESCU a câștigat Cupa României la polo.

Polo seniori 1970 – Steaua-Dinamo 4-4

Polo juniori 1970 – Steaua campioni nationali

 

Polo copii 1969

Polo copii Steaua 1970

 Sportivi

Nr.Crt. Nume și prenume Data Nașterii Poziția de joc Înălțimea Naționalitatea
1.      Drăgușin Eduard-Mihai 05.01.1984 Portar 1,89 ROU
2.      Goanță Dimitri 17.07.1987 Fundas 2,02 ROU
3.      Robu Daniel 28.07.1986 Extrema/inter-stanga 1,87 ROU
4.      Ghiban Alexandru-Andrei 12.10.1986 Inter/extrema-dreapta 1,96 ROU
5.      Antipa Victor-Andrei 09.06.1999 Extrema/inter-dreapta 1,84 ROU
6.      Georgescu Vlad-Luca 31.03.1999 Extrema/inter-stanga 1,85 ROU
7.      Oanță Niculae 14.08.1990 Fundas 1,94 ROU
8.      Dragomirescu Vlad-Gabriel 21.01.1995 Fundas/inter dreapta 1,91 ROU
9.      Fulea Tudor-Andrei 13.03.1997 Inter-stanga 1,91 ROU
10.   Tic Marius-Florin 09.09.1996 Portar 1,92 ROU
11.   Negrean Tiberiu 01.09.1988 Extrema/inter-stanga 1,87 ROU
12.   Gheorghe Mihnea-Andrei 15.01.1994 Extrema/inter-stanga 1,90 ROU
13.   Vancsik Levente 12.07.1994 Centru 2,00 ROU
14.   Mudrazija Nino 21.07.1994 Extrema/inter-dreapta 1,96 CRO
15.   Neamțu Andrei-Radu-Ionuț 06.04.2004 Extrema/inter-dreapta 1,89 ROU
16.   Iudean Francesco 28.09.2001 Fundas 1,92 ROU
17.   Gheorghe Alexandru 24.08.2002 Centru 1,92 ROU
18.   Gherghe Vlad-Nicolae 07.03.2004 Fundas 1,92 ROU
19.   Stan Andrei 11.10.2003 Portar 1,87 ROU
20.   Popescu Pavel-Aurelian 29.06.1988 Centru 2,00 ROU
21.   Buliga Ionuț-Alexandru 07.03.2004 Portar 1,85 ROU
POLO  PE APĂ JUNIORI  I
1 Baciu Andrei 5 Dincă Răducu 9 Pîrîianu Alin
2 Florea Fabian 6 Domracev Vladislav 10 Marinescu Mihnea
3 Iacob Felix 7 Matei Lucas Alexandru    
4 Stan Andrei 8 Anton Darius    
POLO PE APĂ JUNIORI II
1 Armean Andrei 9 Nazarie Horia 17 Fedorca Cezar
2 Stoian Dan Alexandru 10 Zaharescu Deniz 18 Bîrnea Matei
3 Teodorescu Alexandru 11 Baglamiș Ferhat Ionuț 19 Pălii Ervyn
4 Țepeluș Andrei 12 Vlad Mihnea 20 Lisac Tudor
5 Jianu Bogdan 13 Gheorghe Raul 21 Mureșan Horațiu Sebastian
6 Ionescu Matei 14 Drăghici Florin 22 Borca Lucian Ioan
7 Gațe Alexandru 15 Iliescu Bogdan    
8 Pascu David Gabriel 16 Manciu Patrick    
POLO  PE APĂ JUNIORI  III
1 Alistar Răzvan 9 Dervis Răzvan Eugen 17 Hangă David
2 Pîrvu Cristian 10 Ciucă Tudor 18 Stoian Adrian
3 Tănăsoiu Ciprian 11 Cristea Matei 19 Vereș Alessio
4 Gușiță Mihnea Costin 12 Ionescu Andrei 20 Manta Sebastian
5 Chiriță Matei 13 Skylourakis Charalampops 21 Dobrescu Mihai Alexandru
6 Tănăsoiu Mihnea 14 Maican Dragoș 22 Belu Tudor
7 Năsturică Mario Vasile 15 Drăgană Luca 23 Mihai Alexandru
8 Moroianu Radu 16 Darie Matei    
POLO PE APĂ COPII
1 Manea Robert 14 Sas Florin 27 Chirilă Flavian
2 Spoială Antonio 15 Grigore Rareș 28 Barbu Cristian George
3 Chiru Darius 16 Turnea Gabriel 29 Marghioala Luca Constantin
4 Iancu Paul 17 Țoropoc Denis 30 Nistor Daniel Vlad
5 Cioiu-Veiber Matei 18 Grigore Mihai 31 Niculae Mihai
6 Pruteanu David 19 Vârban Mihai 32 Nantu David Alexandru
7 Skladal Vlad 20 Zaharia Tudor Ștefan 33 Geacă Eduard
8 Duță Andrei 21 Gronski Matei Mihai 34 Gheorghe Matei
9 Brînceanu Eduard Andrei 22 Tănăsescu Vlad 35 Surugiu Rareș Matei
10 Filipoiu David Andrei 23 Popovici Ioan 36 Andrei Mihai Sebastian
11 Ciobanu Gabriel 24 Frunzaru David Adrian 37 Nica Bogdan Andrei
12 Iordan Gabriel Traian 25 Carastan Eric Cristian 38 Ene Alexandru
13 Rotaru Andrei 26 Cismaru Vladimir Ioan    

 

 

 

 

 

Staff tehnic

Prenume/Nume Funcția
Aurelian GEORGESCU
Antrenor principal seniori
Răzvan CRISTESCU Antrenor secund seniori
Robert MIHĂILĂ Antrenor secund/Preparator fizic
Gelu LISAC
Antrenor portari
Ionuț CISMARU Antrenor coordonator juniori
Cătălin PÎRÎIANU Antrenor principal copii
Andrei GRĂDINARU Antrenor secund copii
George DEACU Antrenor principal juniori I, II
Bogdan BOGATU Antrenor secund juniori I, II
Marius FLOREA Antrenor juniori III
Petre POPESCU Antrenor secund portari seniori, juniori I, II, III și copii
Bogdan MATEI Manager secție

PALMARES POLO PE APĂ 1947-2020

Universiade și Campionate Mondiale Universitare: 1 medalie bronz
Campionate CISM și Spartachiade Militare: 2 medalii bronz
Campionate și Jocuri Balcanice: 19 medalii (6 aur, 9 argint, 4 bronz)
Camionate Naționale (titluri): 29
Cupa României: 11

 

Rezultate

Superliga Națională – finală 20.05.2023

Bazin Steaua, 19-20.05.2023

CSA Steaua – CSM Oradea 11-9
CSA Steaua – CSM Oradea 11-8

 

Campionat Național – semifinale 10.05.2023

Bazin Rapid, 10.05.2023

Rapid – CSA Steaua 11-19

 

Semifinale Campionat Național 29.04.2023

28-29.04.2023

CSA Steaua – Rapid 16-5
CSA Steaua – Rapid 18-5

 

Turneul final IV Campionat National seniori 09.04.2023

Brașov, 06-09.04.2023

CSA Steaua – CS Dinamo 15-6
CSA Steaua – CA Rapid 13-3
CSM Oradea – CSA Steaua 7-5

 

Turneul final III Campionat National seniori 02.04.2023

Bazin Steaua, 31.03 – 02.04.2023

CSA Steaua – CS Rapid 21 – 3
CSA Steaua – CS Dinamo 14 – 6
CSA Steaua – CSM Oradea 9 – 8

 

Turneu II CN Seniori 26.03.2023

Oradea, 24-26.03.2023

CSA Steaua – CS Rapid 16 – 11
CSA Steaua – CS Dinamo 16 – 6
CSA Steaua – CSM Oradea 8 - 16

 

Turneu Playoff 05.03.2023

Bazin Steaua, 03-05.03.2023

CSA Steaua – CSM Oradea 10-6
CSA Steaua – CS Dinamo 13-7

Superliga Națională 27.02.2023

Bazin Steaua, 27.02.2023

CSA Steaua – CS Politehnica Cluj 19-4

 

Superliga Națională 26.02.2023

Oradea, Cluj, 25-26.02.2023

CSM Oradea – CSA Steaua 11-11
CSU Oradea – CSA Steaua 4-17
Poli Cluj – CSA Steaua 5-19

 

Superliga Națională 11.02.2023

Bazin Rapid, 11.02.2023

CS Rapid – CSA Steaua 15-4

 

Toate rezultatele

Clasament

CLASAMENT SEZON COMPETIȚIONAL 2022-2023 Actualizat la: 03.04.2023
Nr. Echipa MJ V E Î P
1 Steaua București 11 10 1 0 31
2 CSM Oradea 11 9 1 1 28
3 Dinamo București 12 7 0 5 21
4 Rapid București 11 6 0 5 18
5 CSU Oradea 6 3 0 6 9
6 Sportul București 9 3 0 6 9
7 Cluj 10 1 0 9 3
8 HELLO Sports 10 0 0 10 0
Turneu II PLAY-OFF
Nr. Echipă MJ V E Î P
1 Steaua București  9 8 0 1 24
2 CSM Oradea 9 7 0 2 21
3 Dinamo București 9 2 0 7 6
4 Rapid București 9 1 0 8 3
FINALĂ 3-5 Steaua București 2 CSM Oradea 0

Galerie foto

Invalid Displayed Gallery

Euro Cup 2014-2015 CSA Steaua Bucuresti – Posillipo Napoli


2015-2016

CSA Steaua Bucuresti-AMEFA Arad 26.09.15


CSA Steaua Bucuresti -CS Dinamo 19.09.15


CSA Steaua Bucuresti – Sportul Studentesc Corona  29.10.2015


CSA Steaua București – Rapid 05.11.2015


Parteneri

Ultimele stiri