Dată fiind amploarea cu care trânta – sport popular – se practica în rândurile militarilor, înființarea secției de lupte în anul 1949 a fost firească și mult așteptată.

Înainte ca formele de afiliere a secției să fie înaintate către federația de specialitate, în același an, 1949, se organiza o largă competiție de masă în scopul depistării celor mai talentați ”trântași” din rândul militarilor în termen. Tinerii vânjoși, talentați și rapizi, selecționați atunci și apoi inițiați în tainele luptelor greco-romane au constituit astfel nucleul inițial al secției. Iar rezultatele nu au întârziat să apară, grație în special eforturilor și dăruirii regretatului Aurel Ihm, primul antrenor al secției.

În anul 1952, în palmaresul secției intra primul titlu de campion republican, cucerit de greco-romanul Alexandru Ruzsi – cel care câștiga doi ani mai târziu și primul titlu republican al secției la lupte libere.

Până în 1960, luptătorii secției au început să se remarce și pe plan internațional, între aceștia distingându-se în special Dumitru Pârvulescu (cel mai mare luptător al vremii), clasat al patrulea atât la Campionatele Mondiale din 1953, cât și la Jocurile Olimpice din 1956. Primele rezultate notabile au fost consemnate însă între anii ’60-’70, avându-i ca autori pe același Dumitru Pârvulescu – medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo ’64, Ion Baciu – primul campion mondial al secției, în 1967, și Simion Popescu – vicecampion mondial în 1967, campion mondial în 1969.

Anii ’70 au consemnat debutul în forță al unui luptător deosebit de talentat – Gheorghe Berceanu, care avea să devină în scurt timp idolul multor iubitori ai sportului și unul dintre cei mai simpatizați sportiv al României: campion european și mondial în 1970, campion olimpic în 1972, vicecampion olimpic în 1976.

Ștafeta performanțelor primului campion olimpic al secției avea să fie preluată, în aceeași perioadă, de Constantin Alexandru – campion mondial de juniori în 1973, vicecampion mondial de seniori în 1974 și, în sfârșit, campion mondial de seniori în 1978. Tot în dreptul lui Constantin Alexandru este trecută și o performanță semnificativă în istoria clubului și a sportului românesc – cea de-a o suta medalie olimpică a României – medalia de argint, cucerită la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980.

Alături de alți sportivi care s-au remarcat prin performanțele lor în marile competiții internaționale – Marin Pârcălabu, Petre Coman, Ion Baciu, Simion Popescu, Nicolae Neguț sau Ion Dulică – luptătorii steliști au impus numele clubului într-una dintre cele mai prolifice perioade ale sale.

Seria marilor succese olimpice și mondiale a continuat și în anii ’80-’90, autorii acestora numindu-se de această dată Vasile Andrei (campion olimpic la Los Angeles ’84), Vasile Pușcașu (campion olimpic la Seoul 1988 – prima medalie olimpică de aur la lupte libere, vicecampion olimpic în 1984), Ștefan Negrișan (campion mondial în 1985), Dănuț Prefit, Claudiu Tămăduianu, Nicu Hâncu sau Alin Păcurariu.

Deși schimbul de generație produs la nivelul secției după 1990 a fost unul destul de consistent, acesta nu a eliminat performanțele internaționale de top. Printre sportivii ”noului val” s-a distins Leonard Frâncu (campion mondial de juniori în 1994) și Petre Sudureac – vicecampion mondial de seniori în 1995, alături de alți sportivi talentați precum campionul european Mircea Constantin, Laurențiu Ciucă, Constantin Corduneanu sau Constantin Borăscu.

Și după anii 2000 sportivii militari au urcat pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor: Petru Toarcă (aur la Campionatele Mondiale Militare în anul 2006), Cristina Croitoru (bronz la Campionatele Europene din 2006 și din 2011), Estera Dobre (vicecampioană europeană în 2007), Gheorghiță Ștefan (bronz la Campionatele Europene din 2010), Georgian Carpen (vicecampion european în anul 2012 la lupte greco-romane) sau Alina Vuc – vicecampioană mondială de juniori la lupte libere în 2013 și medaliată cu bronz, în același an, la Campionatele Europene.