Poveste! Florea Voinea golgeter și campion european

În anul 1962, echipa națională de juniori a României cucerea unicul trofeu major din istoria fotbalului românesc, la nivel de reprezentative, titlul de campioană europeană. Turneul final s-a desfășurat în România, în cinci orașe: București, Ploiești, Constanța, Brașov și Cluj-Napoca.

Naționala României avea în componență trei jucători de la Steaua București: Aurel Măndoiu, Paul Cicu și Florea Voinea. Debutul juniorilor tricolori s-a consemnat pe Stadionul Republicii din Capitală, 2-2 cu Belgia. Măndoiu a fost titular pe postul de fundaș central-stânga, pe vremea respectivă fiind încă aplicat sistemul 3-2-5. Florea Voinea, centru atacant, a marcat golul egalizator, în minutul 73, oaspeții având două goluri avantaj, la un moment dat.

România a jucat apoi în compania Portugaliei, pe ”23 August”, consemnându-se o nouă remiză, 0-0. Niciun stelist nu a fost inclus în 11-le de bază. Meciul decisiv pentru câștigarea seriei a fost contra Republicii Federale Germane, juniorii români câștigând cu 3-0. Toate golurile s-au înscris după pauză, iar Florea Voinea, revenind în componența cvintetului ofensiv, a marcat golul al doilea, în minutul 53. De remarcat că în echipa vest-germană s-au aflat jucători care mai târziu vor deveni vedete, precum portarul Sepp Mayer, Overtah sau Libuda.

În semifinale, România va întâlni Turcia, pe care o va învinge cu categoricul scor de 4-0 (1-0). Florea Voinea și-a trecut numele pe lista marcatorilor în minutul 64, golul său de 2-0 fiind, practic, cel care ne-a parafat calificarea în finală.

Ultimul act al competiției a avut loc pe ”23 August” în fața a 80 000 de spectatori. România a depășit puternica selecționată a Iugoslaviei cu scorul de 4-1, deși plavii au condus cu 1-0 din minutul 7. Florea Voinea a egalat în minutul 10, acesta fiind un nou gol psihologic marcat de atacantul stelist.

În total, Florea Voinea a reușit patru goluri la turneul final, fiind golgeterul echipei române și al competiției. Măndoiu a fost folosit doar în primul meci, în timp ce Cicu nu a bifat niciun minut. La vremea respectivă, echipele nu erau autorizate să efectueze schimbări de jucători.

Florea Voinea este unul dintre cei mai prolifici fotbaliști steliști, marcând 119 goluri în competițiile interne și cupele europene, pentru roș-albaștri. Campion național cu Steaua în 1968 și de cinci ori câștigător al Cupei României, Voinea este unul dintre puținii fotbaliști ai perioadei care a primit aprobare pentru a juca legal în străinătate. El a plecat la Nimes, în Franța, cu care a fost vicecampion în 1972. S-a întors tot la Steaua după experiența din Hexagon.

Distribuire social media