13 scrimeri de la CSA Steaua vor participa la Campionatul Mondial de cadeți și juniori de la Torun

Orașul polonez Torun va găzdui în periaoda 6-14 aprilie 2019 o nouă ediție a Campionatului Mondial de scrimă pentru cadeți și juniori. Competiția va avea loc la feminin și masculin, la individual – pentru cadeți, și individual și echipe – pentru juniori.
România va deplasa în Polonia o delegație formată din 40 de sportivi, iar 13 dintre aceștia sunt legitimați la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București.
Cei care vor trage pentru clubul roș-albastru la Torun sunt următorii:
CADEȚI
Floretă masculin: Vlad Roșu, Petru Surcel;
Floretă feminin: Karina Vasile;
Spadă feminin: Cristina Constantinescu, Bianca Moroianu;
Sabie feminin: Emma Iacob;
JUNIORI
Floretă masculin: Vlad Roșu, Alexandru Pîrva, Alexandru Sîrb;
Floretă feminin: Anca Săveanu, Rebeca Cândescu, Andreea Gheorghe;
Spadă feminin: Alexandra Predescu, Denisa Barosan.
Programul complet al competiției poate fi găsit pe www.fencingtorun2019.com.
FOTO: FRS

Distribuire social media