România și-a mai trecut în palmares o medalie la ediția din acest an a Jocurilor Mondiale Universitare de la Napoli. Sâmbătă, 13 iulie 2019, atletul Alin Firfirică a cucerit medalia de argint în proba de aruncare a discului cu o aruncare ce a măsurat 63,74 metri, notează fra.ro.
Legitimat la Steaua București, Alin este la a doua medalie la Jocurile Mondiale Universitare, după ce în urmă cu doi ani, la Tapei a cucerit tot argintul.
La câteva ore după superba prestație de la Napoli, Alin a declarat următoarele pentru site-ul oficial al Federației Române de Atletism: “Concursul a fost foarte bun. Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat. Ce pot să spun? Cercul a fost foarte alunecos. Am avut ceva probleme din această cauză. Așa este stilul italienilor, dar m-am adaptat cât de bine am putut. Rezultatul a fost excelent în aceste condiții. Sunt convins că voi putea face baremul de JO la Nationalele de la Pitești, de peste două săptămâni”.
La concursul din Italia, sportivul legitimat la clubul Steaua București a fost depășit doar de Matthew Denny (Australia), care a aruncat 65,27 metri. Pe locul trei s-a clasat Henning Prufer (Germania), cu o aruncare de 63,52 metri.
Alin Firfirică este antrenat la clubul Steaua București de antrenoarea Daniela Costian.
În afară de argintul lui Alin, România a mai cucerit la Napoli trei medalii de bronz: Florentina Iușco – la lungime, Mălina Călugăreanu – la floretă și Răzvan Ursachi – la sabie.
FOTO: FRA





