Alina Vuc (CSA Steaua) şi Mihai Mihuţ (CSA Astra Arad) au fost aleşi cei mai buni sportivi ai anului 2018 în cadrul Galei Laureaţilor Federaţiei Române de Lupte, care a avut loc la Poiana Braşov, notează Agerpres.
Alina Vuc (CSA Steaua Bucureşti) a cucerit medalia de argint la Europenele din acest an, în timp ce Mihai Mihuţ (CSA Astra Arad) şi-a adjudecat titlurile de campion european la seniori şi la Under-23.
Alți sportivi de la CSA Steaua laureați în cadrul Galei FR Lupte au fost:
SENIORI: Katerina Zhydachevska şi George Bucur, ambii clasaţi pe locul 5 la Mondiale.
U23: Omaraskhab Nazhmudinov şi Nikolai Okhlopkov, ambii medaliaţi cu bronz la Mondialele Under-23.
JUNIORI: Andreea Beatrice Ana, medaliată cu bronz la Europenele de juniori şi la Europenele Under-23, Ştefania Claudia Priceputu, vicecampioană mondială Under-23, şi Istvan Lenard Berei, medaliat cu bronz la Europenele de juniori.