Zi excelentă pentru scrima românească! Duminică seara, 10 martie 2019, stelista Ana Maria Brânză a reușit să câștige medalia de aur la Grand Prix-ul de spadă de la Budapesta, după ce a învins-o în finală, scor 15-7, cu Young Mi Kang (Coreea de Sud).
Pe larg despre reprezentanțiile scrimerilor de la CSA Steaua în etapele de Cupă Mondială de spadă și sabie de la Budapesta, Padova și Atena în materialul de mai jos.
Ana Maria Brânză – pe podium la o etapă de Cupă Mondială pentru prima dată după un an și trei luni
În acest week-end, de departe, cel mai bun rezultat pentru scrima de la CSA Steaua a fost obținut de către Ana Maria Brânză, la Grand Prix-ul de spadă de la Budapesta. Ana a terminat concursul pe locul întâi și a urcat pe podiumul unei etape de Cupă Mondială pentru prima dată după o pauză de un an și trei luni. Ultima dată când sportiva de la CSA Steaua s-a aflat pe podium s-a întâmplat pe 8 decembrie 2017, când a câștigat Grand Prix-ul de la Doha (Qatar)! Trebuie amintit totuși faptul că în acest interval Ana Maria a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial din China, din 2018!
Drumul Anei până la medalia de aur de azi de la Budapesta a fost următorul: tabloul de 64 – 15-11 cu Maria Obraztsova (Rusia); tabloul de 32 – 15-12 cu Katharine Holmes (SUA); tabloul de 16 – 15-9 cu Auriane Mallo (Franța); tabloul de 8 – 14-13 cu Kelley Hurley (SUA); semifinale – 13-11 cu Injeong Choi (Coreea de Sud); finală – 15-7 cu Young Mi Kang (Coreea de Sud). Alături de Ana s-a aflat tehnicianul lotului de spadă, Cornel Milan.
Este pentru a șasea oară când Ana Maria Brânză urcă pe podium la Grand Prix-ul de la Budapesta, orașul care va găzdui la vară Campionatele Mondiale de scrimă pentru seniori. În precedentle cinci ocazii, Ana a s-a clasat pe următoarele locuri: 2005 – locul 2, 2008 – locul 2, 2013 – locul 3, 2014 – locul 1, 2015 – locul 2.
Celelalte spadasine din România au încheiat competiția din Ungaria pe următoarele poziții: Amalia Tătăran – locul 54, Greta Vereș (CSA Steaua) – locul 70, Raluca Sbîrcia – locul 114, Adela Danciu – locul 171, Maria Udrea (CSA Steaua) – locul 204, Mihaela Leonte – locul 226, Claudia Năboiu – locul 255. Au participat 259 de sportive.
Alin Badea – locul 4 la Padova cu echipa României
Localitatea italiană Padova a găzduit de vineri și până duminică, în perioada 8-10 martie, o nouă etapă de Cupă Mondială de sabie seniori masculin. Pentru țara noastră au tras în Italia următorii sportivi: Alin Badea (CSA Steaua), Mihai Cruțu (CSA Steaua), Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu, Mădălin Bucur și Codrin Cozmuleanu. Competiția a avut loc la individual și pe echipe, iar delegația țării noastre a obținut cel mai bun rezultat duminică, 10 martie, când România s-a clasat pe locul al patrulea! Parcursul României la Padova a fost următorul: tabloul de 32 – 45-28 cu Kazakhstan; tabloul de 16 – 45-32 cu Germania; tabloul de 8 – 45-29 cu Japonia; semifinale – 28-45 cu Coreea de Sud; finala mică – 41-45 cu Italia. Pentru România au tras: Alin Badea (CSA Steaua), Tiberiu Dolniceanu, Iulian Teodosiu și Mădălin Bucur. Au tras 28 de echipe.
La individual, sabrerii români s-au clasat pe următoarele poziții: Tiberiu Dolniceanu – locul 8, Iulian Teodosiu – locul 24, Alin Badea (CSA Steaua) – locul 68, Mădălin Bucur – locul 87, Mihai Cruțu (CSA Steaua) – locul 144, Codrin Cozmuleanu – locul 170. Au participat 212 sportivi.
Sabrera Sabina Martiș a debutat la Atena în Cupa Mondială de seniori!
La Atena a avut loc în perioada 8-10 martie 2019 o nouă etapă de Cupă Mondială la sabie seniori feminin. România a fost reprezentată la această întrecere de sabrerele Sabina Martiș (CSA Steaua), Andreea Lupu și Bianca Pascu. Concursul a avut loc la individual și pe echipe. La 18 ani, Sabina Martiș a debutat la Atena în întrecerile de seniori și chiar dacă nu a obținut rezultate trebuie încurajată și susținută în competițiile viitoare. Merită amintit faptul că sportiva de la CSA Steaua va evolua la seniori și în următoarea etapa de Cupă Mondială de sabie seniori feminin de la Sint-Niklaas, din perioada 22-24 martie 2019! Rezultatele româncelor la Atena au fost:
INDIVIDUAL: Bianca Pascu – locul 17, Andreea Lupu – locul 115, Sabina Martiș – locul 119. Au tras 200 de sportive.
ECHIPE: România s-a clasat pe locul 25, după ce a cedat în 32 cu Ucraina, scor 24-45.
FOTO: FIE