COMUNICAT NR. 17
Multiplă campioană, antrenor emerit, arbitru internațional, Elena Ceampelea a dedicat gimnasticii peste 50 de ani din viață. Astăzi, cea sub a cărei ”baghetă magică” au înflorit talente precum Loredana Boboc, Claudia Presecan, Alexandra Eremia, Silvia Stroescu sau Sandra Izbașa, s-a retras oficial din activitate.
La festivitatea organizată cu această ocazie a participat întreg personalul clubului, care a întâmpinat-o cu aplauze.
Președintele Clubului Sportiv al Armatei Steaua București a ținut să-i mulțumească Elenei Ceampelea pentru dăruirea excepțională și pentru toate performanțele pe care le-a realizat de-a lungul carierei.
Copleșită de emoții, Elena Ceampelea le-a mulțumit tuturor pentru primirea făcută și pentru gândurile bune.
Antrenorul emerit Gheorghe Neagu, unul dintre ce mai vechi colegi, i-a fost și astăzi alături. Cei doi se cunosc de aproape 50 de ani, de pe timpul când concurau ca gimnaști și se încurajau reciproc. Peste ani, s-au reîntâlnit la CSA Steaua București și, împreună cu antrenoarea emerită Eliza Stoica și coregrafa Mariana Ristea au format una din cele mai puternice echipe de antrenori din țară. Împreună au condus pe drumul performanței gimnaste care au cucerit, de-a lungul timpului, 6 medalii la Jocurile Olimpice, 10 medalii la Campionatele Mondiale și 22 la Campionatele Europene.
***
Elena Ceampelea, născuta pe 3 februarie 1947, în localitatea Ploiești, a fost componentă de bază a echipei României de gimnastică la Jocurile Olimpice de la Tokyo 1964 și Munchen 1972. La Tokyo, echipa s-a clasat pe locul 6, iar la Munchen a ocupat locul 5. La nivel național, în perioada 1965-1971 a fost campioană națională, dominând autoritar toate aparatele.
Începând cu anul 1974, de la vârsta de 27 de ani, s-a dedicat antrenoratului și arbitrajului, devenind în 1985 arbitru internațional și în 1996 antrenor emerit.
Din 1991 este antrenor la CSA Steaua București. Pe parcursul celor 24 de ani de activitate, sportivele pregătite de Elena Ceampelea și de colegii săi, au realizat performanțe remarcabile, cucerind numeroase titluri și medalii la Campionatele Naționale și 38 de medalii la marile competiții internaționale:
- Jocurile Olimpice – 6 medalii
- 4 medalii de aur –Loredana Boboc, Claudia Presecan (echipe 2000), Alexandra Eremia, Silvia Stroescu (echipe 2004), Sandra Izbașa (2008 și 2012);
- 2 medalii de bronz – Sandra Izbașa (echipe 2008, 2012).
- Campionate Mondiale 10 medalii
- 6 medalii de aur – Claudia Presecan (1994, 1995, 1997), Loredana Boboc (1999, 2001), Carmen Ionescu și Silvia Stroescu (2001);
- 2 medalii de argint – Alexandra Eremia, Floarea Leonida (echipe 2003), Sandra Izbașa (2006);
- 2 medalii de bronz – Sandra Izbașa (individual compus și echipe 2006).
- Campionate Europene 22 medalii
- 14 medalii de aur – 7 la juniori– Claudia Presecan (1994 sol, 1998 echipe), Alina Lăutaru (1995 sol și echipe), Silvia Stroescu (2000 bârna și sol), Floarea Leonida (2002 bârna) și 7 la seniori – Sandra Izbașa (sol 2006, sol și echipe 2008, sol și sărituri 2011, echipe și sărituri 2012);
- 7 medalii de argint – Floarea Leonida (sol, individual compus, echipe 2002), Alexandra Eremia (echipe 2002), Sandra Izbașa (echipe 2006, bârna, individual compus 2007, bârna 2008);
- 1 medalie de bronz – Sandra Izbașa (bârna 2006).
Biroul de presă








