A doua săptămână a Jocurilor Olimpice, doream să fie de bun augur pentru delegația României și să aducă primele medalii la actuala ediție. Sportivii steliști participanți la întrecerea supremă, așteptau cu nerăbdare confirmarea muncii intense depuse timp de 4 ani și credeau în șansa lor până la capăt.
Echipa feminină de spadă, având în palmares multe titluri de campioană mondială și europenă, dorea din tot sufletul să-și adauge în vitrină singura medalie de aur care lipsea. Stelistele Ana-Maria Popescu, Simona Gherman și Simona Pop, alături de Loredana Dinu, priveau cu optimism întrecerea pe echipe, sperând să atingă această nouă țintă.
Primul adversar întâlnit în sferturile de finală urma să fie Statele Unite ale Americii, o echipă incomodă, imprevizibilă. După 8 din cele 9 asalturi, spadasinele noastre conduceau la limită, partida stând sub semnul echilibrului. Ceea ce trebuia să fie ultimul asalt al primului tur, a avut o desfășurare de-a dreptul dramatică. Cu Ana-Maria Popescu pe planșă, echipa României a pierdut avantajul inițial de numai 1 punct, ajungând să fie condusă spre sfârșitul timpului regulamentar cu 3 tușe. Experiența sportivei steliste și-a pus amprenta pe ultima parte a duelului, astfel că diferența a fost recuperată, finalul găsind cele două echipe la egalitate, 23-23.
S-a intrat în minutul de aur, moment de mare tensiune care urma să pună punct visului olimpic pentru una dintre competitoare. Aceeași minunată Ana-Maria Popescu a disputat duelul decisiv, cu marea răspundere de a avea în vârful armei destinul echipei noastre. Valoarea și sângele rece au înclinat balanța în favoarea României, tușa decisivă consfințind o victorie extrem de grea, cu 24-23, care ne-a deschis drumul către medalii.
Acesta a fost momentul de cumpănă pentru spadasinele noastre. Parcă descătușate după o întâlnire în care zeița Victoriei s-a hotărât greu cărei părți să-i zâmbească, sportivele noastre au abordat cu o dezinvoltură neașteptată semifinala. Adversara, echipa Rusiei, se anunța un obstacol greu de depășit care putea ridica nenumărate probleme.
Super motivate, cele 3 steliste au dominat categoric întâlnirea la diferențe destul de confortabile, problema învingătoarei nefiind inclusă în ecuația calificării în niciun moment. Cu un net 45-31 tricolorele și-au asigurat accesul în finală și implicit prima medalie olimpică la RIO.
China, cealaltă finalistă, venea aoreolată de mari performanțe, fiind campioană mondială și olimpică en-titre. Șansele păreau împărțite între cele două team-uri de mare valoare. În aceeași formulă de echipă, startul a fost favorabil României. În ordinea Ana-Maria Popescu, Simona Pop și Simona Gherman, spadasinele au început mai bine și au condus constant tabela de marcaj la diferențe cuprinse între 1 și 8 puncte. Eforturile sportivelor chineze, care au încercat să întoarcă rezultatul s-au lovit de forma de zile mari a româncelor, ce au menținut permanent un ecart liniștitor, datător de mari speranțe.
Loredana Dinu, care a schimbat-o pe Simona Pop în antepenultimul asalt, a contribuit din plin la evoluția de excepție a lotului român. Sportiva care a închis partida a fost aceeași care deschisese și calea calificării – Ana-Maria Popescu. Scorul final, 44-38 consfințește primul aur olimpic pentru spada românească și reprezintă punctul de vârf al unei generații de excepție, pregătită de antrenorii Dan Podeanu și George Epurescu.