BASCHET – SPECTACOL ÎN SALA SPORTURILOR DIN TÂRGOVIȘTE

CSM Steaua București Eximbank va întâlni miercuri, pe 11 octombrie, de la ora 20.00, la sala Sporturilor din Târgoviște, pe Egis Kormend (Ungaria), într-un meci revanșă ce contează pentru manșa secundă a turului 2 preliminar al FIBA Europe Cup, ediția 2017-2018.

Baschetbaliștii roș-albaștri trebuie să recupereze un ecart de 16 puncte, diferență înregistrată în favoarea maghiarilor, pe tabela de marcaj, la finele meciului tur.  

Mizăm pe ajutorul suporterilor, care întotdeauna au fost parte importantă a succeselor echipei de baschet CSM Steaua București Eximbank.

Steliștii sunt motivați suplimentar după excelentul meci din prima etapă a Ligii Naționale, când i-au învins pe rivalii de la Dinamo, la o diferență de 32 de puncte.

În perspectiva returului cu formația din Ungaria, antrenorul principal Jukka Toijala a afirmat: ”În meciul tur, din Ungaria, nu am reușit să punem în practică planul tactic. În plus, am început partida foarte slab și e foarte dificil să revii în joc, într-o asemenea situație. 

Avem multe lucruri de îmbunătățit pentru meciul de miercuri, dar, în mod cert, vom face tot ce putem ca să refacem diferența de puncte și, astfel, să ne calificăm!”

Distribuire social media