100 de designeri români și-au spus povestea în 100 de zile. Aceasta a fost campania Autentica by Ana Maria Brânză. Acesta a fost modul în care sportiva de la CSA Steaua a ales să scoată la lumină o mică parte din valorile României, o țară cu potențial minunat, dar în care cei ce fac lucruri frumoase au parte de prea puțină atenție.
Joi seara, 31 ianuarie 2019, la sala de scrimă a CSA Steaua, locul de unde spadasina Ana Maria a pornit spre marea performanță, a avut loc evenimentul care a marcat finalul campaniei Autentica.
Înconjurată de mulți dintre designerii campaniei Autentica, de colegii de la Sports-Hub, și susținută de către conducerea CSA Steaua, în frunte cu comandantul Pompiliu Bixi-Mocanu, Ana Maria Brânză a povestit drumul său spre mare performanță și a mulțumit tuturor celor care au ajutat-o în campania Autentica.
Partea sportivă nu putea lipsi din cadrul evenimentului. O grupă de copii care fac spadă în cadrul CSA Steaua, și care sunt pregătiți de către Radu Silaghi (primul antrenor al Anei Maria Brânză), a susținut o demonstrație de scrimă spre deliciul numerosului public.
Finalul Autentica a avut și o componentă umanitară de sprijin financiar a lui Alexandru Ene, un tânăr de doar 14 ani care lupta pentru sănătatea sa. Mai mulți designeri și-au scos la licitație diverse piese vestimentare, banii obținuți urmând a fi direcționați imediat spre Alexandru Ene.
“De ce Autentica? De ce am făcut acest lucru? Pentru că n-am ajuns de una singura o campioană…am avut o echipă lângă mine! Pentru că am obosit să ne plângem. Gata! Nu vreau sa mai vedem totul în gri! Voi colorați această lume și asta am vrut să arăt lumii!”
Ana Maria Brânză, spadasină CSA Steaua
Materialul video de la evenimentul de joi, 31 ianuarie 2019, poate fi văzut mai jos: