Campionii strâng rândurile

Marii campioni ai Stelei se alătură campaniei de strângere de fonduri pentru protecția cadrelor medicale de la Spitalul „Marie Curie”

În plină pandemie de COVID-19, marii campioni ai sportului românesc participă la o campanie prin care se strâng fonduri pentru protecția medicilor. Printre numele mari care au spus DA campaniei se numără și actuali și foști campioni ai clubului Steaua București. Alina Vuc, Laura Badea, Alina Dumitru, Eliza Samara și alte personalități din lumea sportului vor dona bani și obiecte cu valoare sentimentală, care vor fi licitate online de fani. Fondurile astfel obținute vor fi folosite pentru achiziționarea de materiale de protecție pentru cadrele medicale de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie” din București. Campania „Campionii Strâng Rândurile”, probabil cea mai mare campanie umanitară a sportului românesc, este inițiată de Asociația Junior Sport și organizată de Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică.

În zilele următoare, personalități importante ale sportului românesc vor dona obiecte cu valoare sentimentală, precum echipamente sportive folosite în competiții importante, medalii, cupe, diplome etc., pentru care oricine va putea licita. Licitația, la care va putea participa oricine, va avea loc online, pe pagina de eveniment „Campionii strâng rândurile” – campanie umanitară. Timp de o săptămână, fanii vor avea posibilitatea să liciteze, prin comentarii, suma pe care o donează. La finalul săptămânii de licitație, persoana care va oferi mai mulți bani, va intra în posesia obiectului licitat – după ce va dona suma respectivă în contul destinat fondurilor pentru Spitalul Marie Curie.
Campania va dura până în luna iunie, cu posibilitate de prelungire, dacă situația o va impune.

Inițiatorul acestei campanii, Asociația Junior Sport, derulează, de aproape 9 ani, proiectul NĂSCUT PENTRU SPORT – cel mai complex proiect de educație și cultură sportivă din România, desfășurat printr-o suită de evenimente & campanii și prin editatea Revistei Născut pentru Sport (care este distribuită gratuit, în școli, elevilor).

Organizatorul acestei campanii, Asociația de Medicină pentru Sănătate Publică, derulează, de 7 ani, în Spitalul Clinic de Urgență pentru copii „Maria Sklodowska Curie”, un amplu proiect numit VOLUNTAR ÎN SPITAL, manifestat printr-o serie de acţiuni menite să susțină copiii suferinzi, familiile acestora, dar şi personalul spitalului.

Reprezentanții comunității sportive, care vor să suțină campania noastră prin donații în bani, nu prin produse scoase la licitație, dar și persoanele care câștigă licitațiile obiectelor scoare la licitație de către reprezentanții comunității sportive, vor depune banii în contul RO76BRDE441SV94664304410, deschis la BRD, Sucursala Almasul, cont deținut de Asociația Junior SPORT, inițiatorul campaniei.”

Distribuire social media