Canotorii Stelei au strălucit la Europene

România a încheiat Campionatul European de la Bled (Slovenia) pe locul 2 în clasamentul pe națiuni cu 5 medalii de aur și un argint. Șapte canotori steliști pe podium

Simona Radiș a fost din nou vedeta delegației României la Campionatele Europene. Strocul bărcilor de dublu vâsle și 8+1 feminin, sportiva Stelei a câștigat două medalii de aur la interval de o oră!

Din cauza programului încărcat, pentru a apuca să se refacă după cursă, Simona Radiș nici nu a putut merge la festivitatea de premiere de la dublu vâsle. A sărit direct în barca de 8+1, acolo unde România avea să câștige pentru a șaptea oară consecutiv aurul continental. A participat la premiere doar colega sa de barcă, Ancuța Bodnar.

Alături de Simona Radiș, au mai făcut parte din barca de 8+1 altre trei sportive ale Stelei: Magdalena Rusu, Adriana Adam și Ioana Vrînceanu. Din 2015, nicio altă națiune nu a mai câștigat proba regină în canotaj!

De două ori aur pentru trei fete!

Pe lângă Simona Radiș, Ioana Vrânceanu, în barca de dublu rame, și Magdalena Rusu, în barca de patru rame, au câștigat și ele câte două medalii. Ioana Vrânceanu s-a impus alături de Roxana Anghel, iar Magdalena Rusu a fost într-o barcă a campioanelor alături de Amalia Bereș, Mădălina Bereș și Maria Tivodariu.

Au fost și medaliați cu argint. Băieții din barca de 8 plus 1 care au pierdut aurul, în fața Marii Britanii, la doar 0,05 secunde. Ciprian Tudosă, Florin Arteni și Mugurel Semciuc au pus umărul la această performanță. Felicitări tuturor canotorilor, bravo România pentru rezultatele impresionante!

Distribuire social media