Canotorii steliști la etapa de Cupă Mondială

În perioada 12-14 iulie 2019, pe lacul artificial Willem-Alexander din orașul Zevenhuizen/Olanda, s-a desfășurat etapa a III-a de Cupă Mondială la canotaj. La această competiție au participat 42 de țări.

Sportivii români s-au calificat în 8 finale și au obținut următoarele rezultate:

  • Echipajul de dublu vâsle al României a reuşit să câştige medalia de aur, stelista Simona Geanina Radiș și Nicoleta Ancuța Bodnar s-au clasat pe locul 1 în Finala A cu timpul de 7 min., 58 sec., 390/1000, urmate de echipajele Australiei (7:59.110) şi Canadei (8:03.770). 
  • echipajul feminin patru rame (W4) format din stelista Ioana Vrânceanu și Viviana Iuliana Bejinariu, Mădălina Bereș, Denisa Tîlvescu s-au clasat pe locul 3 și au cucerit medaliile de bronz. Tricolorele au fost cronometrate cu timpul de 6 min., 52 sec., 220/1000, fiind devansate de echipajele Australiei (6:48.220) şi Danemarcei (6:50.530).
  • locul 4 – stelistul Ionuț Prundeanu și Marian Enache – masculin dublu vâsle (M2x);
  • locul 5 – stelista Gianina Beleagă și Ionela Livia Cozmiuc – feminin dublu vâsle categorie ușoară (LW2x);
  • locul 5 – stelistul Ciprian Tudosă și Marius Cosmiuc – masculin dublu rame (M2-);
  • locul 5 – stelistul Mugurel Vasile Semciuc și Mihai Vasile Ţigănescu, Ştefan Constantin Berariu, Cosmin Pascari – masculin patru rame (M4-);
  • locul 5 – steliștii Constantin Adam, Adrian Damii, Cristi Ilie Pîrghie și Alexandru-Cosmin Macovei, Sergiu-Vasile Bejan, Vlad-Dragoș Aicoboae, Constantin Radu, Alexandru Matinca, Adrian Munteanu – opt plus unu masculin (M8+);
  • locul 6 – stelistul Ciprian Huc și Alexandru Chioseaua, Alexandru Danciu, Bogdan Baitoc – masculin patru rame (M4-).

În clasamentul pe puncte România s-a clasat pe locul 5, după Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie și Germania, la egalitate cu Olanda,  acumulând 20 de puncte.
În clasamentul pe medalii România a ocupat poziția a 11-a. 

Concursul a reprezentat ultimul eveniment înaintea Campionatelor Mondiale de canotaj de la Linz-Ottensheim (Austria), de la sfârşitul lunii august, decisive în calificările pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020.

Credit photo: worldrowing.com

Distribuire social media