COMEMORARE FLORICĂ MURARIU ȘI RADU DURBAC

Mâine, 21 decembrie 2021, ora 11:00, la Monumentul Eroilor din cadrul Complexului Sportiv Steaua, va avea loc comemorarea foștilor internaționali, Florică Murariu și Radu Durbac.

Cei doi mari jucători de rugby ai Stelei și ai echipei naționale au devenit eroi ai neamului, căzând la datorie în timpul evenimentelor din Decembrie 1989.

Florică Murariu a fost căpitanul României. A bifat 70 de meciuri în tricoul primei reprezentative. A jucat în cea mai categorică victorie din istoria naţionalei de rugby, 100-0 cu Bulgaria, la Burgas, în 1976, şi s-a aflat în teren la memorabila victorie în faţa Franţei, 15-0, în 1980.

Radu Durbac a jucat peste 30 de meciuri ca fundaş în naţionala României în anii `70 şi a pus umărul la victoria cu 15-10 în faţa Franţei de la Bucureşti, din 1974.

Distribuire social media