Comunicat de presă

Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA BUCUREȘTI” condamnă actele de vandalism din seara zilei de 26.06.2019, cu privire la mesajele injurioase, cu tentă obscenă şi caracter de ură, scrise pe zidurile instituției în care funcționează sediul administrativ al clubului.

Aceste acțiuni au depășit toate limitele sportivității, ale fairplay-ului şi mai cu seamă, ale bunului simț, în contextul noțiunii de suporter al clubului. În acest sens, STEAUA BUCUREȘTI se disociază de astfel de comportamente pe care le considerã deplasate şi care vizeazã fapte sub incidenţa legilor penale. Acestea nu se regãsesc printre regulile de conduitã ale unui suporter.

Legile sportului nu încurajeazã astfel de manifestãri, motiv pentru care, pentru corecta informare a opiniei publice, CSA STEAUA BUCUREȘTI considerã ca inacceptabilă situaţia actualã, creatã în urma neîndeplinirii unui obiectiv sportiv.

Pe aceastã cale, conducerea CSA STEAUA BUCURESTI se dezice de orice astfel de intenţii ale autorilor, care au menirea de a instiga la urã, de a influenţa masa susţinãtorilor stelişti. Cultura organizaţionalã a clubului promoveazã performanţa, valoarea realã a sportului şi în special, decenţa care guverneazã pe arenele sportive sub imperiul fairplay-ului. Din aceastã perspectivã dorim sã îi informãm pe autori cã refacerea stãrii iniţiale a gardului împrejmuitor necesitã alocarea unei sume considerabile care ar fi putut fi folositã în alt scop.

Nu în ultimul rând, în spiritul bunei credinţe, Clubul Sportiv al Armatei „STEAUA BUCUREȘTI” va dezaproba întotdeauna acţiunile extreme de atac la persoanã care aduc atingere în mod injust imaginii clubului şi care nu au nici o legãturã cu fenomenul sportiv şi probitatea moralã.  

Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București”

Biroul Relații Publice

Distribuire social media