Comunicat de presă

Ca urmare a apariției în spațiul public a unor declarații privind posibilitatea unor așa-zise negocieri între Clubul Sportiv al Armatei „Steaua București” și reprezentanți ai clubului de fotbal FCSB, pe tema dreptului de folosință al mărcii “Steaua București”, biroul de presă al CSA “Steaua București” este împuternicit să facă următoarele precizări:

Conducerea CSA “Steaua București” nu a fost solicitată pentru consultări pe subiectul mărcii ori palmaresului sportiv al echipei “Steaua București”.

Reiterăm poziția, exprimată în repetate rânduri, că evoluția demersurilor legate de valorificarea mărcii “Steaua București” nu este dictată de decizii arbitrare, ci de stricta aplicare, cu bună credință, a legii, în urma deciziei definitive a ICCJ în acest caz, care a creat obligații legale ce nu pot fi ignorate sau amânate.

Clubul Sportiv al Armatei „Steaua” București rămâne consecvent proiectelor sale și îi asigură pe suporterii stelişti că va duce mai departe istoria de zeci de ani scrisă de generaţii întregi de sportivi şi că, prin demersurile sale, va continua tradiţia fotbalistică roş-albastră.

Birou Relații Publice

Distribuire social media