Conferință de presă pentru prezentarea echipei de fotbal Steaua București

 

Astăzi, 21 iulie 2017, în incinta Complexului Sportiv ”Ghencea”, a avut loc o conferință de presă care a marcat reluarea activității secției de fotbal din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.

Președintele CSA Steaua București, Cristian Petrea a precizat că ”se dorește ca în anul 2020, echipa de fotbal Steaua București să joace în prima ligă, pe un stadion nou. Le mulțumesc celor din staff pentru munca depusă până acum, dar și jurnaliștilor prezenți alături de noi, în acest moment special. Am depus documentația necesară la Asociația Municipală de Fotbal București, pentru înscrierea în Liga a IV-a, însă decizia o va lua forul respectiv, în jurul datei de 20 august”.

Directorul tehnic  Marius Lăcătuș a mulțumit tuturor celor care au participat la formarea echipei, de la antrenorii centrului de copii și juniori, până la reprezentanții Ministerului Apărării Naționale. Am dorit să ne axăm pe jucători tineri, care să crească odată cu echipa. După meciul amical de duminică, vom pleca  în două cantonamente la munte, unde vom cristaliza lotul cu care abordăm noul sezon competițional. Sunt optimist că vom aborda proiectul cu seriozitate și vom reuși să promovăm consecutiv, pentru a ajunge în ligile superioare”.

Directorul sportiv Ștefan Iovan a declarat că ”a venit cu drag în acest proiect și că a rămas plăcut impresionat de realele calități și de posibilitățile de progres ale jucătorilor care fac parte din lotul Stelei”.

Antrenorul principal, Ion Ion  a vorbit strict despre partea tehnică, precizând că ”echipa a început pregătirile de o săptămână, iar jucătorii au răspuns foarte bine la comenzi, fiind disciplinați și muncitori. Componenții lotului doresc să progreseze, iar noi ne-am oprit la un lot alcătuit din 25 de jucători, cu care vom începe  campionatul.

Prima partidă de verificare va avea loc duminică, 23 iulie 2017, ora 10.30, în compania celor de la Comprest, în Ghencea.

Roș-albaștrii vor efectua două cantonamente montane, în perioada precompetițională. Primul se va desfășura la Cheile Grădiștei (jud. Brașov), în perioada 23 iulie – 4 august. Cel de-al doilea stagiu alpin va avea loc la Târlungeni (jud. Brașov), în perioada 7-20 august. Pe parcursul acestuia, steliștii vor susține cinci partide amicale, cu adversari care urmează să fie stabiliți, în datele de 12, 14, 17, 19, respectiv 20 august.

Lotul echipei de fotbal Steaua București este compus din următorii jucători:

portari — Claudiu Chiș, Andrei Voican, Mihai Horia Iancu;

fundași — Mihai Butoi, Claudiu Zamfirescu, Ștefan Pădurețu, Răzvan Prodan, Bogdan Sitaru, Sergiu Chirilă, Eduard Radu, Andrei Grigore;

mijlocași — Roberto Chivu, Alin Predescu, Mihai Lolescu, Adrian Dorobanțu, Cadolar Curt, Adrian Vâlcea, Alin Turbatu, Andrei Pătrănoiu, Gabriel Peptănuș, Junior Măcriș;

atacanți — Alexandru Izvoranu, Cătălin Mirea.

Managerul secției de fotbal este Cristian Neagoe, director tehnic Marius Lăcătuș, director sportiv Ștefan Iovan, antrenor principal Ion Ion, antrenor secund Vasile Aelenei, iar antrenor cu portarii Gabriel Ion. Staff-ul se completează cu delegatul Mihai Velecholova, medicul Omer Șenol, kinetoterapeutul Nelu Olteanu și preparatorul fizic Dragoș Ivașcu.

 

Distribuire social media