STEAUA STIROM DEBUTEAZĂ MIERCURI ÎN CHAMPIONS LEAGUE

Miercuri, 25 octombrie 2017, Campioana României la Polo „Steaua Stirom” va debuta în grupele Champions League cu meciul împotriva echipei maghiare Eger. Partida se va disputa la București, în bazinul de polo și natație din complexul sportiv Steaua Ghencea, începând cu ora 20:30.

Steaua face parte din grupa B a competiției, în care se mai găsesc echipele Szolnoki VK (Ungaria, câștigătoarea sezonului 2016/2017), Pro Recco (Italia), Spandau 04 Berlin (Germania), Eger (Ungaria), AZC Alphen (Olanda), Jadran Carine (Muntenegru) si CN Sabadell (Spania). Este pentru prima data când echipa militară de polo se afla în această fază a competiției.

Jurnaliștii interesați se pot acredita trimițând solicitările pe adresa de email contact@csasteaua.ro, precizând: redacția, numele și prenumele, funcția, serie și nr. buletin/carte identitate, serie/nr legitimație jurnalist, număr de telefon și adresa de email. Acreditările sunt valabile pentru întreaga perioadă a competiției (25 octombrie 2017 – 28 aprilie 2018). Solicitările vor fi trimise până cel târziu luni, 23 octombrie, ora 22.00 și se vor ridica de la bazin cu o ora înaintea începerii partidei de miercuri.

Biroul de presă

Distribuire social media