CSA ”STEAUA BUCUREȘTI” I-A SĂRBĂTORIT PE EROII DE LA SEVILLA

Jucătorii, antrenorii și tehnicienii echipei de fotbal Steaua București din 1986 au fost invitații speciali ai evenimentului organizat de Clubul Sportiv al Armatei ”Steaua București” și găzduit de Palatul Cercului Militar Național. Emoționanta revedere a fost prilej de bucurie pentru eroii de la Sevilla, care s-au îmbrățișat, au râs și au glumit ca în urmă cu 30 de ani, când erau colegi la cea mai puternică echipă de fotbal din Europa.

Miodrag Belodedici, Adrian Bumbescu, Ilie Bărbulescu, Gavrilă Balint, Helmuth Duckadam, Ladislau Boloni, Mihail Majearu, Marius Lăcătuș, Anghel Iordănescu, Marin Radu II, Constantin Pistol, Anton Weissenbacher, Tudorel Stoica, Vasile Iordache, Emeric Ienei și Nicolae Gavrilă au fost felicitați și premiați de către primul ministru al României, Dacian Cioloș, ministrul apărării naționale, Mihnea Motoc, ministrul tineretului și sportului, Elisabeta Lipă și gazda evenimentului, comandantul Clubului Sportiv al Armatei „Steaua București”, colonelul George Boroi.

Înalții oficiali au rememorat seara magică de la Sevilla, din 7 mai 1986 și le-au mulțumit jucătorilor, antrenorilor și tehnicienilor pentru clipele de fericire pe care le-au oferit tuturor românilor prin performanța lor, neegalată până acum. Foștii jucători au primit emoționați câte o diplomă aniversară și câte o replică personalizată a Cupei Campionilor Europeni și au mulțimit, la rândul lor, pentru aprecieri și pentru inițiativa de a organiza această aniversare specială.

Nu au fost uitați nici cei care au plecat dintre noi, prezentatorul evenimentului Cristian Țopescu, amintindu-i pe fostul fotbalist Lucian Bălan și pe fostul șef al secției de fotbal Ion Alecsandrescu, în memoria cărora s-a ținut un moment de reculegere. De la festivitate au lipsit ”motivat” foștii jucători Victor Pițurcă, Ștefan Iovan și Dumitru Stângaciu, toți aflați în străinătate la echipele pe care le antrenează.

În cinstea tututor celor care au contribuit la realizarea acestei performanțe, Romfilatelia a realizat un album filatelic și a anunțat introducerea în circulație a emisiunii aniversare de mărci poștale intitulată ”30 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni”.

La finalul evenimentului, echipa de aur a Stelei a urcat pe scenă, pentru o fotografie de grup memorabilă, pe acordurile melodiei ”We are the champions”, interpretată de Marcel Pavel.

Distribuire social media