Cupa Steaua la volei, ediția a III-a

Echipa de volei masculin a Clubului Sportiv al Armatei „Steaua București”, organizează în această săptămână un turneu de pregătire la care și-au confirmat prezența alte trei echipe de primă divizie: CS Arcadia Galați, CSM „U” Craiova și CS Dinamo.

În cadrul „Cupei Steaua”, antrenorul principal Bogdan Tănase și secundul Răzvan Roșu vor prezenta lotul cu care vor aborda sezonul competițional 2018/2019 și echipamentul oficial de joc. Debutul în Campionatul Național va fi pe 13 octombrie.

Turneul, găzduit de Sala „Mihai Viteazul”, se va juca după sistemul „fiecare cu fiecare” și va reprezenta o bună oportunitate pentru cele patru echipe să își testeze forțele și să își pună la punct ultimele aspecte tactice.

Intrarea este liberă.

Program „Cupa Steaua”:

Joi, 20.09.2018
16:30 CS Arcadia Galați – CS Dinamo;
18:30 CSA Steaua București – CSM „U” Craiova.

Vineri, 21.09.2018
16:30 CSM „U” Craiova – CS Dinamo;
18:30 CSA Steaua București – CS Arcadia Galați.

Sâmbătă, 22.09.2018
16:30 CSM „U” Craiova – CS Arcadia Galați;
18:30 CSA Steaua București – CS Dinamo.

Distribuire social media