Cursele vieții sale

Cătălin Chirilă a scris istorie la Mondialele de kaiac-canoe de la Halifax (Canada). Sportivul legitimat la Steaua, a cucerit două medalii: argint la canoe 1 – 500 m și aur în proba olimpică de canoe 1 – 1.000 metri.

Stelistul a câștigat cursele de calificare atât la 500, cât și la 1.000 de metri, mergând direct în finală. La 1.000 de metri, tulceanul nostru l-a învins chiar pe campionul olimpic en-titre, brazilianul Isaquias Queiroz dos Santos.

Prima lui medalie mondială

În acest sezon, sportivul obținuse rezultate foarte bune în etapele de Cupă Mondială și era îndreptățit să spere măcar la un podium în Canada, doar că, sportivul roș-albastru nu s-a mulțumit niciodată cu puțin.

După Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde Cătălin a ocupat locul 5 alături de Victor Mihalachi în canoea de 2, pe 1.000 de metri, canoistul a anunțat că se va axa pe probele de simplu. La Halifax și-a arătat potențialul uriaș.

În cursa de 500 de metri, pornit de pe culoarul 5, sportivul nostru a făcut o cursă foarte bună. Brazilianul Isaquias Queiroz dos Santos a luat cursa pe cont propriu și s-a distanțat din start. De cealaltă parte, Cătălin a avut un start anevoios, fiind pe locul 4-5 după prima sută de metri. La jumătatea cursei, ajunsese pe doi, avea numai 19 zecimi de secundă în spatele lui Queiroz. Sud-americanul a tras însă senzațional pe a doua jumătate a cursei și a câștigat detașat.

Lui Chirilă nu i-a rămas decât să-și apere locul doi, râvnit de toți ceilalți competitori. Cehul Martin Fuksa (29 de ani) dublu campion mondial cu canoe de simplu, pe distanța de 500 de metri, la Milano 2015 și Racice 2017, a trebuit să se mulțumească cu bronzul.

Cătălin reușise. Obținea prima medalie din cariera sa la seniori. Și prima pentru România, în această probă, după o pauză de 36 de ani!

Clasament cursă 500 metri

  1. Isaquias Queiroz dos Santos (Brazilia) 1:54.49
  2. CĂTĂLIN CHIRILĂ (ROMÂNIA) 1:56.51
  3. Martin Fuksa (Cehia) 1:56.79
  4. Angel Kodinov (Bulgaria) 1:57.13
  5. Pengfei Zheng (China) 1:57.40
  6. Carlo Tacchini (Italia) 1:57.86
  7. Pavlo Altukhov (Ucraina) 1:59.05
  8. Aleksander Kitewski (Polonia) 1:59.65
  9. Moritz Adam (Germania) 2:03.16

Urmașul lui Ivan Patzaichin

În cursa de 1.000 de metri, Cătălin avea să-și ia revanșa în fața brazilianului. Îl bătuse și în calificări, a făcut-o și în marea finală.

200 de fani ai brazilianului veniseră special în Canada pentru a-și susține favoritul. Isaquias Queiroz dos Santos a avut o galerie de parcă juca Brazilia la fotbal! Asta nu a contat pentru săgeata stelistă Cătălin Chirilă.

În marea finală, românul a plecat de pe culoarul 4. Încadrat de italianul Carlo Tacchini și de chinezul Pengfei Zheng. Al doilea cel mai tânăr concurent al finalei, 24 de ani, după cubanezul Jose Cordova (21 de ani), Chirilă a făcut, înainte de toate, o cursă tactică fenomenală.

Chinezul Penfei a plecat cel mai bine. Avea o canoe distanță de urmăritori, atât la 250 de metri, cât și la jumătatea cursei. S-au schimbat des liniile, dar Chirilă a rămas pe 4, în imediata apropiere a primilor trei clasați. De la 600 de metri românul a mărit ritmul, a intensificat loviturile și canoea sa înainta văzând cu ochii. A trecut primul și nu a mai cedat primul loc până la final!

Ceilalți adversari au încercat să se ia după el, dar a fost prea târziu. Podiumul de cu o zi înainte, de la 500 de metri, se inversase. Acum românul era primul într-o cursă mai importantă. În proba olimpică.

Pe trei, așa cum se întâmplase și sâmbătă, la 500 de metri, a venit cehul Martin Fuksa. Triplul campion european pe această distanță!

Cu brațele ridicate, căutând privirile antrenorilor săi pe mal, Cătălin parcă nici nu știa să se bucure. A scos limba, a lovit apa. Sufla din greu după o cursă în care dăduse totul. O cursă pe care o va ține minte toată viața. E prima lui cursă de aur din carieră. Dar vor urma cu siguranță altele. Cât mai multe. Are doar 24 de ani și Parisul se vede acum așa de frumos…

Pe mal, pe ponton, antrenorul Florin Popescu îl ia în brațe. Este acolo și Petre Kondrat, antrenorul de la Steaua. „Bravo, Cătălin!”, îi strigă ei.

Pe podiumul de premiere, un tip blond, înalt, cu brațe vânjoase, are lacrimi în ochi. Mâna la inimă și prin cap îi trec toate momentele grele prin care a trecut. Dar a meritat. E cel mai bun din lume!

36 de ani de la dubla unui alt stelist

Rezultatul lui Cătălin Chirilă vine la 36 de ani după o altă dublă istorică, obținută la Mondialele de kaiac-canoe de la Montreal.  Aurel Macarencu a luat aurul în proba de canoe 1 – 1.000 de metri și argintul la canoe 1 – 500 metri.

Cătălin Chirilă este al patrulea campion mondial al României în această probă după Simion Ismailciuc (1963), marele Ivan Patzaichin (1973, 1977) și Aurel Macarencu (1986).

Felicitări, Cătălin! Suntem mândri de tine!

Clasment cusă 1.000 de metri

  1. CĂTĂLIN CHIRILĂ (ROMÂNIA) 4:14.28
  2. Isaquias Santos (Brazilia) 4:15.80
  3. Martin Fuksa (Cehia) 4:16.21
  4. Adrien Bart (Franța) 4:16.80
  5. Carlo Tacchini (Italia) 4:17.26
  6. Serghei Tarnovschi (Moldova) 4:19.25
  7. Wiktor Glazunow (Polonia) 4:19.80
  8. Pengfei Zheng (China) 4:21.55
  9. Jose Cordova (Cuba)      4:21.64
Distribuire social media