Comitetul de Urgență FRF a aprobat calendarul și regulamentul de organizare și desfășurare pentru partidele care vor contribui la configurarea componenței Ligii 3 în sezonul 2020/2021.
Pentru promovarea în al treilea eșalon, echipa care va fi desemnată de AMFB face parte din Regiunea 6, Grupa B (Ialomița, București, Giurgiu). În fiecare mini-grupă se vor disputa 3 partide. Fiecare echipă va îndeplini o dată rolul de gazdă, deși partidele se dispută pe teren neutru. Ordinea meciurilor va fi următoarea:
– Ziua 1 – 2-3;
– Ziua 2 – 1-2;
– Ziua 3 – 3-1.
Câștigătoarele fiecărei mini-grupe vor promova în Liga 3.
Datele de disputare a partidelor din mini-grupe vor fi 1 august, 5 august și 9 august, de fiecare dată de la ora 17:30.
În cazul în care un joc din cadrul mini-grupelor se termină la egalitate, se vor executa lovituri de departajare, criteriu ce va fi luat în calcul doar în situația în care cele două echipe se vor afla la egalitate perfectă la sfârșitul turneului.
În situația în care două sau mai multe echipe se află la egalitate de puncte, clasamentul final se va stabili pe baza aplicării, în ordine, a următoarelor criterii:
– numărul mai mare de puncte obținute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte;
– golaverajul mai bun în jocurile directe;
– numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe;
– numărul mai mare de goluri marcate în deplasare în jocurile directe;
– golaverajul general mai bun (diferența dintre golurile marcate și cele primite în toate jocurile din mini-grupă);
– numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile din mini-grupă;
– rezultatul loviturilor de departajare executate în jocurile directe terminate la egalitate între echipele aflate la egalitate de puncte.
În conformitate cu noile modificări aduse Legilor Jocului, s-a aprobat creșterea la cinci a numărului de schimbări permise în aceste partide.
Regulamentul complet privind organizarea și desfășurarea jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3 sezonul 2020/2021 este disponibil AICI.
Sursa: FRF








