Emerich Jenei a fost condus pe ultimul drum și înmormântat cu onoruri militare

Emerich Jenei, tehnicianul legendar al Stelei din anii 80-90, a fost înmormântat sâmbătă, 8 noiembrie, cu onoruri militare, la Cimitirul ”Rulikowski” din Oradea.

Sicriul lui Emeric Ienei a fost adus la ora 13:00 la Biserica Militară a Garnizoanei Oradea, acolo unde au avut loc ceremoniile funerare. Peste o mie de persoane au asistat la înmormântarea legendei steliste.

Au fost prezenți foștii elevi cu care Jenei a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986: Tudorel Stoica, Adrian Bumbescu, Marius Lăcătuș, Ladislau Boloni, Miodrag Belodedici, Dumitru Stângaciu, Anghel Iordănescu, Iosif Rotariu.

Comandantul Stelei, Eduard Danilof a ținut un discurs în memoria fostului mare sportiv și antrenor al Stelei, generalul de brigadă (ret) Emerich Jenei.

”Fotbalul european și românesc a pierdut un adevărat titan al sportului. Emerich Jenei a fost un antrenor și un jucător legendar, care lasă o amprentă de neșters în istoria fotbalului.
Toți cei care l-au cunoscut vorbesc despre dedicația sa pentru fotbal și despre respectul pe care îl acorda fiecărui jucător, indiferent de statutul său. A fost, în egală măsură, un mentor și un lider, capabil să inspire echipele sale ca să depășească limitele și să atingă cele mai înalte culmi ale performanței.

Emerich Jenei a fost mai mult decât un nume pe o pagină de istorie. Amintirea sa va trăi mereu. În fiecare copil care visează să joace fotbal, în fiecare antrenor care încearcă să învețe echipa să fie unită, în fiecare suporter care va ridica o mână de susținere atunci când se va auzi numele Stelei”, a fost o parte a mesajului transmis de comandantul Stelei.

O bucată din gazonul de pe Ghencea, locul care i-a fost casă zeci de ani marelui Jenei, a fost așezată în mormântul său. Peluza Sud Steaua și-a luat rămas bun de la Jenei, fanii aprinzând torțe care să-i lumineze drumul spre locul de veci.

Odihnește-te, în pace, nea Imi! Steaua nu te va uita niciodată! Îți vom păstra vie amintirea și te vom evoca de câte ori vom avea prilejul pentru că tu ne-ai fost un exemplu de dăruire, de moralitate, de abnegație și de devotament. Să-ți fie țărâna ușoară!

Distribuire social media