Fan Club Steaua Stand Museum Brașov se înscrie în proiectul național al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, alături de centrele de promovare din București, Sibiu, Alba Iulia și Cluj-Napoca.
Brașovul nu este doar unul dintre marile orașe ale României, ci și un oraș plin de tradiții militare și sportive. În Brașov funcționează în prezent Academia Forțelor Terestre, continuatoarea tradițiilor fostelor școli militare de radiolocație sau de rachete și apărare antiaeriană.
Tot în Brașov a funcționat, pentru o lungă perioadă de timp, Asociația Sportivă Armata Brașov, care s-a distins prin performanțe de excepție obținute în special la sporturile de iarnă. ASA Brașov a fost înființată în 1961 – anul când clubul central militar primea pentru prima dată numele ”Steaua” – prin Ordinul Marelui Stat Major nr. CL 002172/10.11.1961, fiind constituită din secțiile de schi, bob și alpinism ale clubului. Prin noua strategie a Stelei, se realiza astfel apropierea sportivilor de traseele și pârtiile de pregătire.
Stand-muzeul din Brașov va fi amenajat în impunătoarea clădire a Cercului Militar, aflată în centrul orașului.