Fan Club Steaua Stand Museum – Sibiu

ST-MUZ-SIB-011

“Fan Club – Stand Museum <Steaua>” din Sibiu este primul centru teritorial din proiectul național al Clubului Sportiv al Armatei Steaua, proiect care își propune realizarea de mini-muzee – centre de promovare în mai multe orașe din România. Acestea vor activa și ca reprezentanțe locale sau fan-cluburi Steaua.

Alegerea Sibiului între orașele din proiect a fost una firească, ținând cont de argumentele care au stat la baza acestei decizii. Istoric, Sibiul reprezintă una dintre cele mai mari comunități militare din România, grație activității numeroaselor școli de ofițeri și subofițeri care au activat aici dintotdeauna, comunitate reprezentată încă de cadrele militare, angajații și studenții Academiei Forțelor Terestre, a școlilor și cursurilor de specialitate militară din prezent.

Practic, un important număr de maiștri, subofițeri, ofițeri și viitori comandanți din Armata Română au fost formați la Sibiu, iar aceștia s-au regăsit ulterior printre cei care au condus detașamentele de muncă la realizarea complexului Steaua Ghencea și a stadionului de fotbal, au susținut activitatea de performanță a CSA Steaua zeci de ani, prin cotizații lunare, ori au încurajat sportivii talentați din armată să-și depășească limitele și să meargă pe drumul performanței sub culorile roș-albastre.

Tot în această pitorească reședință de județ a activat, timp de cateva zeci de ani, Asociația Sportivă Armata Sibiu, cu o prodigioasă activitate în călărie, fotbal, baschet, volei, handbal, atletism, lupte sau judo. Asociația a lansat pe plan național numeroși sportivi din rândul cadrelor militare, elevilor și studenților, o parte dintre aceștia fiind promovați la CSA Steaua, unde au cunoscut consacrarea.

Mai mult decât atât, Sibiul a dat clubului Steaua nume devenite celebre precum Cornel Oțelea (singurul handbalist român care are în palmares 4 titluri de campion mondial), gimnasta Claudia Presecan (campioană olimpică la Sydney, în 2000) sau boxerul Gheorghe Negrea (vicecampion olimpic la Melbourne, în 1956).

Sibiul este, în același timp, orașul ”adoptiv” al fostului sportiv și apoi ofițer de presă al CSA Steaua, devenit ulterior unul din cei mai apreciați jurnaliști și comentatori sportivi ai României din toate timpurile – Cristian Țopescu – căruia îi este dedicată special o secțiune din muzeu.

Amplasat în impunătoarea clădire a Cercului Militar din centrul orașului, Stand-Muzeul Steaua – Sibiu prezintă vizitatorilor cele mai importante aspecte și performanțe din viața clubului militar, precum și un tezaur de cupe, plachete și medalii cucerite se sportivii steliști în marile întreceri naționale și internaționale.

La Sibiu, suporterii roș-albaștri vor putea vedea cel mai vechi trofeu din arhiva CSA Steaua – Cupa Glasul Armatei – cucerită în anul 1949 de echipa hipică a clubului. În plus, ei vor descoperi și alte piese inedite, precum spada și costumul cu care scrimera Simona Alexandru (Gherman) a cucerit titlul de Campioană Europeană în anul 2012 la Legnano sau echipamentul purtat de legenda hocheiului românesc și stelist, căpitanul Ioan Timaru, la câștigarea Cupei României în anul 2012.

Stand-muzeul Steaua din Sibiu îi așteaptă pe toți vizitatorii care vor să trăiască un crampei din istoria celui mai iubit club din România sau să se fotografieze în mijlocul tezaurului de cupe, medalii și obiecte prețioase, zilnic între orele 8:00 – 22:00.