FINAL DE CANTONAMENT PENTRU FOTBALIȘTI

Echipa de fotbal CSA Steaua București a finalizat cantonamentul montan cu o partidă disputată în compania celor de la Textila Prejmer, chiar pe terenul acestora. Formația noastră s-a impus categoric cu scorul de 7-1 (1-1), dovedind că mecanismele au fost puse la punct în această perioadă de pregătire centralizată.

Antrenorul Ion ION a utilizat, la acest ultim test al roș-albaștrilor, două formule diferite, pentru fiecare repriză a jocului:

Iancu -Chirilă, Radu, Chivu, Sitaru, Lolescu – Dorobanțu, Turbatu, Pătrănoiu- Olaru, Izvoranu (repriza I), respectiv Chiș – Butoi, Pădureț, Sitaru, Grigore – Vîlcea, Constantinescu, Peptănuș – Predescu, Mirea, Zamfirescu (repriza a II-a).

Concluziile acestui cantonament sunt pozitive, celelalte rezultate ale echipei noastre, în stagiul montan, fiind: 1-0 cu Precizia Săcele, 5-0 cu KSE Tg. Secuiesc (Liga 3), 0-0 cu Olimpic Cetate Râșnov (Liga 3), 2-3 cu Înfrățirea Hărman (Liga 3) și 7-1 cu Textila Prejmer.

Imediat după ultimul joc, fotbaliștii s-au întors acasă, urmând să reia pregătirile în Ghencea, în vederea startului oficial.

La nivel de imagine, autocarul echipei a făcut furori în zona brașoveană, devenind deja o marcă ușor recognoscibilă a culorilor roș-albastre.

Distribuire social media