Florin Surugiu: ”Meciurile cu Dinamo ne fac să ne fiarbă sângele în vene!”

Steaua și Dinamo se vor întâlni joi, 23 noiembrie, de la ora 19:30, în semifinala Campionatului Național. Va fi meciul care va decide prima finalistă a ediției actuale.
Steaua este cea mai galonată echipă din rugbyul românesc cu 24 de titluri câștigate. Urmează Dinamo cu 16. Băieții noștri au pierdut sezonul trecut titlul în fața celor de la CSM Știința Baia Mare și sunt hotărâți ca în acest sezon să nu mai rateze obiectivul.
Steaua-Dinamo se joacă pe stadionul ”Steaua”. Sezonul trecut, în aceeași fază a competiției, Steaua a trecut de Dinamo pe stadionul ”Arcul de Triumf” cu 25-15.
”A trecut prea mult timp de când Steaua nu a mai fost campioană!”
Florin Surugiu joacă la Steaua din 2016 și-și dorește să câștige în acest sezon campionatul. ”Anul trecut am pierdut finala, deși am jucat foarte bine. În semifinale am învins atunci Dinamo, meciul care a fost considerat cel mai bun joc al Superligii Naționale”, a declarat Florin Surugiu.
La începutul carierei, când era junior, Surugiu a îmbrăcat trei ani și tricoul lui Dinamo.
”Știu ce înseamnă spiritul acestui derby. În anii aceia, Steaua și Dinamo erau, de departe, cele mai bune echipe ale campionatului. Meciurile începeau invariabil cu o bătaie, încălzirea cum îi spuneam noi, și abia apoi aveam parte de rugby”, își amintește mijlocașul Stelei.
”Vrem să câștigăm campionatul. A trecut prea mult timp de când Steaua nu a mai fost campioană și ar fi momentul nostru. Sper ca și fanii să fie alături de noi pentru că știm cu toții, meciurile cu Dinamo ne fac să ne fiarbă sângele în vene”, a încheiat Surugiu.
Meciul Steaua-Dinamo se joacă joi, 23 noiembrie, ora 19:30, pe stadionul ”Steaua”. Biletele se pot achiziționa aici https://www.entertix.ro/…/csa-steaua-bucuresti-cs… sau la casa de bilete a Stadionului Steaua.
Distribuire social media