Fotbaliștii Stelei au participat la o acțiune de plantare de pomi în baza Steaua, din Bulevardul Ghencea.
Horia Iancu, Alin Raicu, Rareș Encceanu, Kevin Ceceri, Mihai Dobrescu, David Matei, Adrian Frănculescu și Daniel Vârtej au săpat gropi, au plantat pomii, i-au udat pentru a prinde cât mai repede rădăcini.
Prin puterea exemplului, fotbaliștii roș-albaștri îi încurajează pe toți românii să facă demersuri împotriva efectelor încălzirii globale și să contribuie la asigurarea unui mediu mai sănătos pentru generațiile viitoare.