Vineri, 17 decembrie, de la ora 11:00, la tribuna oficială a stadionului de fotbal Steaua, va avea loc evenimentul „GALA SPORTIVII ANULUI 2021”, în cadrul căruia vor fi premiați cei mai buni performeri ai clubului Steaua București, sportivi care s-au evidențiat în acest an în competițiile interne și internaționale.
În cadrul ceremoniei vor fi acordate titlurile de „Sportivul anului 2021, categoriile seniori, tineret și juniori”, „Echipa anului 2021”, dar și premierea sportivilor care au participat la ultima ediție a Jocurilor Olimpice. În cadrul aceluiași eveniment va avea loc și festivitatea de retragere din activitate a marilor campioni Ana Maria Popescu și Marian Drăgulescu.
La festivitate vor participa sportivii laureaţi şi antrenorii acestora, reprezentanţi ai conducerii Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Sportului, Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, precum şi președinții federațiilor sportive naționale. De asemenea, sunt invitați marii campioni ai Stelei, legende ale clubului.
Gala va putea fi urmărită în direct pe canalul oficial de Youtube STEAUA TV.
Jurnaliștii interesați să participe la eveniment sunt așteptați la stadionul Steaua.