Gimnastul Marian Drăgulescu va da lovitura de începere la derby-ul Steaua – Dinamo

Steaua și Dinamo se confruntă luni, 18 noiembrie 2019, de la ora 19.00, în derby-ul etapei a șasea a Ligii Naționale de baschet masculin. Meciul va avea loc la sala Mihai Vitezul.

Partida se anunță una extrem de disputată având în vedere istoria pe care aceste confruntări o poartă.

Dragoș Barbu, managerul sportiv al echipei de baschet, rememorează atmosfera de la întâlnirile de altădată: „Meciul Steaua-Dinamo a fost, este și va fi în permanență un adevărat derby, indiferent de pozițiile din clasament a celor doua echipe! Jucătorii noaștri sunt pregătiți din toate punctele de vedere pentru a aduce o noua victorie și sunt conștienți de importanța acestei  confruntări atât în ceea ce privește clasamentul, cât și din punctul de vedere al rivalității. Și cum orice derby nu se poate disputa fără susținerea suporterilor, invităm, pe această cale, toți suporterii să ne încurajeze și să participe la acest spectacol baschetbalistic la sala Mihai Viteazul.”

Cătălin Burlacu, antrenorul roș-albaștrilor a declarat: „Steaua-Dinamo, clasicul de România, înseamnă mai mult decât o metaforă ce zguduie urechile microbiștilor, iar din postura de antrenor nu pot fi mai fericit de atât. În baschet, acest “clasic” însumează 50 titluri de campion adunate de ambele părți, asta înseamnă jumatate de secol de întâietate. Această poveste trebuie dusă mai departe cu tot istoricul ei, cum nu se poate mai frumos, și desigur, încununată de victoria Stelei. Fortza Steaua!”

Lovitura de începere a meciului va fi dată de vicecampioanul olimpic la gimnastică, Marian Drăgulescu.

Biletele pentru această partidă se vor pune în vânzare la casele de bilete ale sălii Mihai Vitezul cu o oră înainte de începerea meciului.

Vă așteptăm la derby!

Distribuire social media