Grămadă… spontană! Proiect rugbistic inedit pentru copiii din Voluntari

50 de copii de la Centrul de Plasament numărul 6 din Voluntari, Ilfov, au avut parte sâmbãtã de o experiență inedită – un antrenament școalã cu jucãtorii primei echipe a Stelei. Emoționați de primirea făcută de rugbyștii roș-albaștri, copii au pășit timizi pe gazonul terenului central din Complexul Sportiv Steaua-Ghencea, însă, în doar câteva minute, tot stadionul răsuna de râsete. Acțiunea de responsabilitate socială a fost organizată de Clubul Sportiv al Armatei STEAUA București în parteneriat cu Eurolines România.

Ideea acestei acțiuni a venit de la sponsorul nostru, Eurolines România. Am mai organizat împreună astfel de acțiuni și suntem foarte fericiți când aducem zâmbete pe chipurile unor copii care merită mai mult decât primesc în viață. Ne dorim, de asemenea, să popularizăm acest sport foarte frumos, care, din nefericire, în România nu este atât de mult promovat. Am văzut cu toții, la Cupa Mondială de Rugby câte zeci de mii de oameni au fost în tribune. Inclusiv România a jucat cu 90.000 de oameni în tribune la meciul cu Franța. Și noi putem crea o asemenea atmosferă, așa că vă așteptăm pe toți la rugby!” – a declarat Bogdan Marinescu, managerul secției de rugby a CSA STEAUA București.

”Ne-am gândit să profităm de parteneriatul pe care îl avem cu Clubul Sportiv al Armatei STEAUA București, pentru a le oferi unor copii o experiență cu care nu se întâlnesc în fiecare zi. Ne-am dorit să le arătăm un sport pe care nu îl practică oricine și să le oferim o experiență inedită. Sportul face bine tuturor, cu atât mai mult celor mici. Tocmai de aceea, ne dorim să mai facem asemenea acțiuni.  Sperăm să avem pe viitor și alți parteneri, să le putem oferi copiilor mai multe beneficii”, a adăugat Adriana Vlad, asistent marketing Eurolines România.

Copiii au fost încântați de lecțiile de rugby primite direct de la jucãtori, iar câțiva dintre ei chiar au demonstrat că sunt talentați, fiind remarcați de antrenorul principal al roș-albaștrilor, George Sava. A fost o acțiune reușită și sper să mai avem activități de genul acesta, pentru că e important să atragem copiii cât mai mult spre mișcarea sportivă. Și pentru băieții din echipă este benefic, pentru că ies puțin din ritmul antrenamentelor. Azi a fost o zi plină, pentru că dimineață am fost să-i susținem pe colegii de la handbal, care au învins pe HC Adrian Petrea Reșița, iar acum îi văd cât de bine s-au relaxat cu acești copii”, a încheiat tehnicianul stelist.

Clubul Sportiv al Armatei STEAUA București intenționează să mai organizeze astfel de acțiuni de responsabilitate socială.
Scopul nostru este performanța sportivă la cel mai înalt nivel. Însă, astfel de evenimente sunt bine venite atât pentru copii, cât și pentru sportivi. Cei mici devin conștienți de cât important este să facem mișcare, iar performerii noștri își ”încarcă bateriile” cu entuziasmul copiilor. Toată lumea are de câștigat în urma acestor acțiuni, tocmai de aceea intenționăm să mai organizăm astfel de evenimente și cu celelalte secții sportive ale clubului”, a declarat la finalul evenimentului Cristian Mocanu, șeful biroului marketing al CSA STEAUA București.
După mai bine de două ore de mișcare, copiii au părăsit cu regret terenul de rugby, nu înainte de a primi câteva cadouri de la organizatori și autografe de la jucătorii preferați.

 

Distribuire social media