Sambo este un stil de arte marțiale originar din Rusia asemănătoare cu judo care are mare priză în România.
Stelista Lorena Podelenczki face sambo de un an, dar deja este vicecampioană mondială, titlu cucerit în 2018 la competiția găzduită de București. Judoka de meserie, sportiva de 25 de ani dorește să facă istorie în sambo, un sport relativ nou la noi în țară. Născută și crescută la Oradea, Lorena este legitimată la Steaua București, dar se pregătește în orașul de pe Criș.
La sfârșitul lunii martie o echipă Steaua TV a vizitat-o pe Lorena la Oradea pentru un interviu exclusiv în care ne-a povestit cum s-a apucat de sambo, care sunt particularitățile acestui sport și care este cel mai mare vis al său.