Marele portar al Stelei, Ion Voinescu, va fi comemorat sâmbătă, 9 martie 2019, la Cimitirul Sf. Vineri din București, ora 11.30, la un an de la trecerea în neființă.
Născut în comuna giurgiuveană Valea Dragului, Ion Voinescu a început fotbalul la vârsta de 10 ani, prima legitimare fiind consemnată la Olimpia București, în perioada interbelică. Debutul pe un teren de fotbal a fost pe postul de mijlocaș, însă evoluțiile sale nu au fost convingătoare. Printr-o întâmplare (lipsa titularului la un meci) a ajuns să poarte tricoul de portar al echipei de pitici de la Olimpia. S-a remarcat pentru calitățile și calmul său și a rămas în poartă, apărând la diverse echipe precum ASPIM București (1943-1946), Solvay Uioara (1946-1947), RATA Tg. Mureș (1947-1948), Metalochimic București (1948-1950).
A venit apoi la CCA București, numele din acea perioadă al Stelei. Cu el în poartă, roș-albaștrii au câștigat campionatul de șase ori, în 1951, 1952, 1953, 1956, 1960 și 1961. În aceeași perioadă, cu echipa din Ghencea a cucerit de cinci ori Cupa României, în 1950, 1951, 1952, 1955 și 1962.
A fost selecționat de 22 de ori în naționala României, într-o perioadă în care meciurile internaționale erau o raritate. Vârful de lance al carierei sub fald tricolor a fost, fără dubii, participarea la turneul olimpic de la Helsinki, din 1952. Presa finlandeză l-a remarcat atunci și l-a desemnat drept „cel mai bun portar al lumii”. Satisfacția i-a fost însă de scurtă durată deoarece, la întoarcerea în țară, publicația respectivă i-a fost confiscată de către organele vamale, pe motiv că face propagandă cultului personalității.
A fost primul sportiv român decorat cu „Ordinul Muncii”, în 1951. Sportiv remarcabil, caracter asemenea, Voinescu a avut, în perioada sa de glorie, o frumoasă concurență sportivă pentru postul de portar, cu prietenul său Costică Toma. Cei doi au împărțit poarta Stelei și a naționalei României, fiind prezenți inclusiv la celebrul turneu din Marea Britanie, din anul 1956. Atunci a fost remarcat de emisarii cunoscutei grupări Arsenal Londra, care i-au propus un contract avantajos. A preferat să se întoarcă acasă, apoi tratând cu refuz o altă telegramă de transfer, la Vasco da Gama, în Brazilia. Revenind la disputa pentru postul de titular cu Toma, cei doi ajunseseră să se antreneze cu atâta sârg încât lumea spunea, în glumă, că niciunul nu se culcă înaintea celuilalt, de teamă ca oponentul să nu mai facă, seara, un mic antrenament.
La națională rămân de pomină prestațiile sale de la Belgrad, 1-0 cu Iugoslavia, ori victoria cu Spania de la București, 3-1. Penalty-ul apărat contra Cehoslovaciei, sau deja amintita prezență la Jocurile Olimpice, când a apărat magistral la eșecul contra viitoarei medaliate cu aur, Ungaria, care ne-a învins cu 2-1.
Este considerat unul din cei mai buni portari ai tuturor timpurilor, grație excepționalelor sale calități fizice, cum ar fi detentă și elasticitate. Acestea au fost dublate de calități tehnice ca priza la balon, anticipație, calm, precum și de un psihic de fier, completat de dăruire până la sacrificiu. Mobilitatea sa îi permitea să atingă bara transversală a porții cu piciorul, de pe loc, iar robinsonadele spectaculoase i-au atras o sugestivă poreclă, „Pantera”.
Ion Voinescu s-a retras în plină glorie, în anul 1964, dedicându-se antrenoratului. A devenit șeful centrului de copii și juniori al Stelei, în același timp fiind și antrenorul de portari la echipa de seniori. A pregătit toți goal – keeperii roș-albaștri, cele mai sonore nume de pe listă fiind Vasile Iordache sau Helmuth Duckadam. Ion Voinescu a fost antrenor cu portarii al Stelei, în campania triumfală încheiată cu câștigarea Cupei Campionilor Europeni, în 1986 În paralel a urmat și cariera militară, ajungând până la gradul de colonel.
La meciul de fotbal din Liga a IV-a, dintre Steaua și AFC Vis de București, programat în aceeași zi, de la ora 15.00, în Ghencea, în memoria lui Ion Voinescu va fi ținut un moment de reculegere.








