Ionuț Dumitru, ultimul meci în tricoul Stelei!

Ionuț Dumitru (32 de ani) a decis să spună sâmbătă, la finalul partidei cu SCM USV Timișoara (19-18), stop carierei de jucător. Un rugbyst devotat, un muncitor și un profesionist. Un sportiv care a arătat mereu respect față de rugby și față de munca sa. Ionuț a jucat 78 de minute la ultimul său meci în Ghencea, fiind schimbat pe finalul partidei contra bănățenilor în aplauzele celor prezenți.Ionuț Dumitru și-a început cariera de jucător la echipa de juniori a CSȘ 3 Steaua București. Evoluțiile sale l-au adus în vizorul echipelor naționale U18 și U19, cu care a participat la două ediții ale Campionatului European.
Din 2011, Ionuț Dumitru a făcut pasul la echipa Stelei de seniori. Primul moment în care și-a demonstrat calitățile extraordinare a fost semifinala Cupei României din 2012, Steaua-RCM Timișoara, atunci când Ionuț a marcat un hattrick.

57 selecții – 17 eseuri pentru România
Înzestrat cu viteză și inteligență, Ionuț Dumitru a devenit repede indispensabil, atât primului XV al Stelei, cât și al echipei naționale. A debutat pentru ”stejari” la IRB Nations Cup 2013, pe care România a câștigat-o. În tricoul naționalei României a strâns 57 de selecții și a reușit 17 eseuri.
 Îi mulțumim lui Ionuț Dumitru pentru tot ceea ce a reușit în rugby-ul românesc! Îi dorim să aibă parte numai de bucurii și momente frumoase și în viață. Viața de după rugby!

Distribuire social media