La Poligonul ”Iosif Sârbu” din Tunari, în aceste zile, este o activitate competițională deosebit de intensă. Spre bucuria noastră, trăgătorii steliști s-au remarcat în concursurile pe care le-au abordat.
De exemplu, ISLAI Raveca (foto) a câștigat etapa a VI-a a Campionatelor Naționale de talere, skeet și trap, la nivelul junioarelor I, cu un nou record național, 67 de puncte din 75 posibile. Alte rezultate obținute în runda respectivă de ochitorii steliști: Vlad GHEȚU locul I, Marin MATEI și Alexandru POPESCU locul II, Ionuț DANCOȘ locul III (toți la seniori), Andrei NĂSTASE locul I, Cornel TUDOR locul II (ambii juniori I), ISLAI Etienne locul I, Ștefan CĂRBUNARU locul II (ambii juniori II), Toma MEȘTERU locul I, Radu TUDOSIE locul II (ambii juniori III).
În aceeași locație au loc, în aceste zile, întrecerile Campionatelor Naționale de juniori la glonț și aer comprimat, etapa finală. CSA Steaua București a obținut deja un titlu național, prin Ciprian MATRICALĂ, la pistol standard juniori III. Același sportiv a cucerit două medalii de argint, la juniori II, pistol standard și pistol sport.
În standurile de tragere ale Poligonului ”Iosif Sârbu” se desfășoară și Cupa României la glonț. Iulică CAZAN a câștigat deja trei trofee, la pistol liber, pistol standard și pistol viteză. Palmaresul s-a completat cu o altă Cupă a României, la seniori, adjudecată de către Vlad SĂCĂLEANU, la pistol liber.
La tineret, Cupa României a fost câștigată de către Alin NĂSTASE la pușcă poziția culcat și de către Radu OSADCI la 3X40 de focuri. Elena CONSTANTIN este triplă câștigătoare a medaliilor de aur la probele de pistol viteză, pistol precizie și pistol sport. La juniori III, Ciprian MATRICALĂ a câștigat prețiosul trofeu la pistol sport.
Felicitări pentru aceste frumoase performanțe!








