JUNIORII U19 LA A DOUA VICTORIE

Echipa de fotbal juniori U19 a CSA Steaua București, antrenată de către Andrei Nagy, a repurtat cea de-a doua victorie consecutivă în seria preliminară a campionatului național. Roș-albaștrii s-au impus cu scorul de 3-0 în fața celor de la Academia de Fotbal Farul Constanța. Formația noastră conduce în ierarhie, cu 6 puncte din tot atâtea posibile.

În cuplaj, juniorii U17 au jucat contra echipei similare constănțene, pierzând cu 2-0.

Juniorii au, pe parcursul acestei săptămâni, o etapă intermediară pe 30 august, la Constanța, unde vor juca împotriva celor de la ACS Performer. Apoi, pe 2 septembrie, în Ghencea va avea loc penultima etapă a turului, adversarele steliștilor fiind echipele AFC Unirea Slobozia.

La seniori, ultimul test înainte de debutul oficial a consemnat un categoric 9-0 contra celor de la Unirea Izvoarele, echipă din Liga a IV-a Giurgiu. Fotbaliștii noștri vor juca acasă, în prima etapă a Ligii a IV-a București, pe 1 septembrie, ora 17.00, împotriva formației Venus 1914.

Distribuire social media