La Mulți Ani, Ladislau Bölöni!

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București îi urează astăzi, 11 martie, la mulți ani mijlocașului Ladislau Bölöni, la împlinirea vârstei de 67 ani.

Câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua București în 1986 și a Supercupei Europei în 1987, a jucat 3 campionate în tricoul stelist și a acumulat 97 de meciuri, înscriind 24 de goluri. În Divizia A, a bifat 503 partide, și a înscris 88 de goluri. Are în palmares și trei titluri și două Cupe ale României cu Steaua.

De 23 de ori căpitan al echipei naționale de fotbal a României, Ladislau Bölöni are 108 selecții înscriind 25 de goluri. În anii 1977 și 1983 a fost desemnat cel mai bun fotbalist al României, iar în 2009 antrenorul anului în Belgia. În anul 1984 a participat la Campionatul European din Franța.

A fost unul dintre cei mai mari jucători de fotbal ai anilor ’80, un mijlocaş ofensiv cu o remarcabilă putere de luptă și cu o mare forță în șut, intrând în istorie cu acel gol superb din meciul România – Italia, din 1983, meci contând pentru calificarea la Euro 84.

În 1988 a plecat în Europa ca jucător profesionist, apoi devine antrenor, ducând cu el mesajul sportiv al unui demn reprezentant al fotbalului românesc.

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a.

Clubul Steaua București, alături de toată suflarea stelistă, îi transmite multă sănătate şi cât mai multe realizări în fotbalul mare.

Distribuire social media