La mulți ani, Marius Lăcătuș!

A câștigat de 10 ori campionatul național cu Steaua (1985, 1986, 1987, 1988, 1989, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998), 7 Cupe ale României (1985, 1987, 1988, 1989, 1996, 1997, 1999), o Cupă a Campionilor Europeni (1986) și Supercupa Europei (1987).

Cel mai important gol din întreaga sa carieră de jucător rămâne cel marcat din lovitură de la 11 metri în poarta celor de la FC Barcelona, pe 7 mai 1986, când Steaua obținea cea mai mare performanță din istoria fotbalului românesc: câștigarea Cupei Campionilor Europeni. Pentru echipa națională, Marius Lăcătuș a strâns 84 de selecții între 1984 și 1998, perioadă în care a marcat de 13 ori. Totodată, cu naționala României a evoluat la Campionatele Mondiale din Italia (1990) și Franța (1998), precum și la Europeanul din Anglia (1996).

În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a pentru câștigarea Cupei Campionilor Europeni din sezonul 1985-1986.

Cu ocazia zilei de naștere, toată suflarea roș-albastră îi urează celui mai reprezentativ stelist un sincer „La mulți ani” și multă sănătate!

Distribuire social media