„La Mulți Ani”, Simona Gherman!

Campioană olimpică, mondială și europeană la spadă, Simona Gherman își serbează azi ziua de naștere. Fostă spadasină la Steaua București și fostă componentă a lotului național de spadă seniori feminin al României, Simona Gherman împlinește azi, 12 aprilie, frumoasa vârstă de 34 de ani. Medaliată cu aur la JO de la Rio din 2016 și cu un palmares excepțional, Simona a ales să pună capăt carierei după întrecerile din Brazilia și să se dedice 100% familiei.
De câteva săptămâni, Simona a ales să revină în familia clubului Steaua și ocupă în prezent funcția de manager la secțiile de scrimă, gimnastică ritmică și gimnastică artistică.
Azi, de ziua ei, clubul Steaua București îi transmite multă sănătate, clipe minunate alături de cei dragi și un sincer și călduros „La Mulți Ani!”.

PALMARES
Jocurile Olimpice
Rio de Janeiro (Brazilia, 2016) – medalie de aur (echipe)
Campionate Mondiale – seniori

Paris (Franța, 2010) – medalie de aur (echipe)
Catania (Italia, 2011) – medalie de aur (echipe)
Moscova (Rusia, 2015) – medalie de argint (echipe)
Campionate Europene – seniori
Kiev (Ucraina, 2008) – medalie de aur (echipe)
Plovdiv (Bulgaria, 2009) – medalie de aur (echipe)
Sheffield (Anglia, 2011) – medalie de aur (echipe)
Legnano (Italia, 2012) – medalie de aur (individual)
Legnano (Italia, 2012) – medalie de argint (echipe)
Strasbourg (Franța, 2014) – medalie de bronz (individual)
Strasbourg (Franța, 2014) – medalie de aur (echipe)
Montreux (Elveția, 2015) – medalie de aur (echipe)
Torun (Polonia, 2016) – medalie de aur (individual)
Torun (Polonia, 2016) – medalie de bronz (echipe)
Jocuri Europene – seniori
Baku (Azerbaidjan, 2015) – medalie de bronz (individual)
Baku (Azerbaidjan, 2015) – medalie de aur (echipe)
Campionate Mondiale – juniori
Plovdiv (Bulgaria, 2004) – medalie de bronz (echipe)
Campionate Europene – tineret
Monza (Italia, 2008) – medalie de aur (individual).

Distribuire social media